Adunarea Generala a Consiliului National al Elevilor are lor la Ramnicu Valcea, in perioada 3 – 6 februarie 2017. Este cea de-a XXII- a ediţie, ocazie cu care surse din cadrul Consiliului Elevilor Valcea ne-au marturisit ca a fost invitat si secretarul de stat in Ministerul Educatiei , Liviu Pop, cel care a fost si ministru al Educatiei.
In acelasi timp, ISJ Valcda a anuntat ca la Adunarea Generala se vor reuni peste 100 de reprezentanţi ai elevilor din cele 41 de judeţe ale ţării şi din municipiul Bucureşti. Evenimentul este organizat de către Biroul Executiv al Consiliului Naţional al Elevilor şi de către Consiliul Judeţean al Elevilor Vâlcea cu sprijinul Ministerului Educaţiei Naţionale, al Inspectoratului Şcolar Judeţean Vâlcea şi al altor parteneri locali şi naţionali.
„Deschiderea oficială a evenimentului va avea loc sâmbătă, 4 februarie 2017, la Sala Mare a Consiliului Judeţean Vâlcea, începând cu ora 11.00.
Misiunea acestui consiliu este de a reprezenta elevii în forurile decizionale şi de a asigura un mediu propice dezvoltării personale şi profesionale a lor, prin susţinerea voluntariatului şi acţiunilor pliate pe nevoile şi interesele acestora.
Întâlnirile vor avea loc pe parcursul a 3 zile dintre care una va fi dedicată alegerilor. Programul Adunării Generale a Consiliului Naţional al Elevilor va cuprinde ateliere de lucru şi sesiuni în plen” – precizeaza ISJ Valcea.