Weekend-ul trecut a fost unul plin pentru polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea. Ei au fost scoși în stradă de șefi, raziile desfășurându-se pe D.N.7, D.N.64, D.N. 67, precum și pe drumurile județene și drumurile comunale din județ. Acțiunile lor au dat roade, evident, pentru că bugetul de stat va fi “îmbogățit” cu circa 200.000 de lei în urma amenzilor aplicate de polițiștii din Vâlcea.
Raziile au fost organizate în perioada 11-13 noiembrie a.c., atunci când au fost verificat nu mai puțin de 893 de autovehicule. De asemenea, au fost legitimate 964 de persoane și s-au efectuat 187 de testări de alcool și o testare de substanțe psihoactive.
Pentru abaterile constatate au fost aplicate 580 de sancțiuni contravenționale, în cuantum total de 199.470 de lei. Dintre acestea, 191 au fost pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 9 pentru depășiri neregulamentare, 6 pentru conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice, 4 pentru neacordare prioritate vehicule/pietoni, 41 pentru abateri ale bicilciștilor 16 pentru abateri ale pietonilor, iar 313 pentru alte nereguli.
De asemenea, 72 de șoferi au rămas fără permise de conducere. Dintre aceștia, 35 au depășit limita legală de viteză admisă, 9 au efectuat depășiri neregulamentare, 4 nu au acordat priorirtate de trecere vehiculelor sau pietonilor, 6 au consumat băuturi alcoolice la volan, iar ceilalți 18 nu au respectat alte reguli rutiere.
Au fost reținute 26 de certificate de înmatriculare pentru conducerea unor autovehicule având defecțiuni tehnice sau pentru neîndeplinirea unor obligații legale.
Tot în cadrul acțiunilor, polițiștii rutieri au constatat și 4 infracțiuni rutiere, din care 3 pentru conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe și una pentru alte abateri.