A văzut flăcări imense în gospodăria unor persoane din satul Coltești, comuna Alunu, și nu a stat pe gânduri, sărind să dea o mână de ajutor. Este vorba despre plt adj. Popescu Simion, care a intervenit în această dimineață, în jurul orei 05.25, pentru stingerea flăcărilor ce au cuprins un fânar.
La fața locului, ISU Vâlcea a trimis două echipaje de stingere, iar la sosirea pompierilor la locul intervenției, incendiul se manifesta la partea superioară a fânarului în care se aflau depozitate câteva tone de furaje.
“Extinderea incendiului a fost limitată de intervenția promptă a colegului nostru, plt adj. Popescu Simion, aflat în tura liberă, care, până la sosirea echipajelor de intervenție, a realizat un dispozitiv de stingere improvizat, salvând astfel locuința și o stupină, aflate în imediata apropiere. Până la stingerea flăcărilor, au ars : suprastructura din material combustibil a anexei, în suprafață de aproximativ 24 mp., aproximativ 5 tone de furaje și s-a degradat învelitoarea din plăci de azbociment. În urma verificărilor, rezultă că flăcările s-ar fi declanșat în urma folosirii focului deschis, fără respectarea regulilor de apărare împotriva incendiilor” – precizează ISU Vâlcea, într-un comunicat de presă.