Într-un interviu acordat jurnaliştilor de la capital.ro, omul de afaceri Gigi Becali a mărturisit că-şi vinde toate bussines-urile din România, inclusiv Uzina Mecanică de la Drăgăşani, judeţul Vâlcea. Acesta spune că preţul fabricii de armament este de 10 milioane de euro şi negociază deja cu mai mulţi investiztori interesaţi.
„Preţul este de 10 milioane de euro. (…) Vreau să îmi simplific viaţa. Nu mai vreau să muncesc. Deşi sunt milionar, în închisoare nu am avut niciun ban în buzunar, nici măcar pentru un pachet de biscuiţi” – a spus Becali.
Gigi Becali a cumpărat Uzina Mecanică Drăgăşani în anul 2004, iar în anul 2013 a intrat în insolvenţă şi a fost scoasă la licitaţie de către DGFP Vâlcea. Până în 1989, uzina din Drăgăşani producea muniţie de război.