Pentru deputatul liberal, Cazan Nicolae Laurențiu, pare că vacanța de sărbători este încă departe, acesta fiind în continuare angrenat în proiecte de lege extrem de importante pentru oameni.
De această dată a fost inițiatorul legii care permite primăriilor și instituțiilor abilitate dreptul de exploatare în limita a 2000 metri cubi, a agregatelor minerale, în cazuri de urgenţă ca viituri, precipitaţii care au avariat sau au distrus poduri, drumuri, obiective economice, gospodării individuale, care prin caracterul acestora presupun o intervenţie cât mai rapidă şi promptă. Proiectul de lege a fost adoptat de către Camera Deputaților.
Concret, în cazul în care, natura va afecta construcții de interes local sau fără de care nu se poate circula liber, ori locuințe, resursele pentru reparațiile acestora sau consolidare, vor proveni din albiile sau malurile cursurilor de apă, cuvetele lacurilor, bălților, în limita precizată anterior, 2000 mc.
“ Cred că este liniștitor pentru noi toți, în special pentru locuitorii zonelor cu risc mare de apariție a calamităților, faptul că se poate interveni prompt, fără o procedură complicată. Modalitatea de a accesa aceste resurse minerale care vin în ajutorul celor păgubiți este extrem de simplă, doar în baza actului de proprietate a construcției. Așadar avem parte de un proces simplificat, scăpăm de o birocrație complicată care nu făcea altceva decât să îngreuneze procesul de reabilitare în urma dezastrului.” a precizatdeputatul vâlcean.
Deşi lucrurile se vor întâmpla rapid, liberalul ne asigură de faptul că întregul proces va fi unul controlat, specula fiind total eliminată :” Întregul proces este efectuat de către primării, respectându-se limita precizată, iar cei care se gândesc că pot să profite de acestă ocazie nefericită, ar trebui să se gândească de două ori, legea fiind extrem de clară în privința celor care exploatează ilegal agregatele minerale”
Laurențiu Nicolae Cazan are până în acest moment 62 de inițiative legislative în acest mandat, fiind unul dintre cei mai implicați parlamentari vâlceni.