În preajma Nașterii Domnului, omul de afaceri Ștefan Vuza, patronul Chimcomplex, a organizat două evenimente speciale pentru cei mai merituoși salariați ai combinatelor pe care le deține. La Râmnicu Vâlcea, în sala teatrului Anton Pann, a avut loc o piesă de teatru cu tematică de resort, după care, în localul Stephany s-a organizat Balul Chimcomplex. Vuza a fost personajul central, mai ales că a preluat și conducerea operativă a Chimcomplex, prin numirea în funcția de director general. În discursul său, însă, a pus în centrul atenției performerii Chimcomplex. În afara primelor pe care le-a acordat, a căror valoare a rămas confidențială, Borza a spus că premiază fidelitatea și participarea activă la bunul mers al companiei. Afaceristul a vorbit despre directorii care au plecat, despre șefii mai mari sau mai mici din interioriul companiei care aveau ,,agendă dublă”, dar și despre proiectele care îi așteaptă pe cei rămași. Totodată, nu puteau fi evitate nici trimiterile la greaua perioadă pe care o traversează cele două platforme, de la Borzești și Râmnicu Vâlcea, din cauza anilor de pandemie, iar acum a crizei profunde a prețurilor la energie.
Au fost chemați în fața auditoriului toți cei care au meritat, fiecare primind câte o diplomă și o primă. S-a menționat că primele nu sunt egale între ele, cuantumul fiecărei premieri discutându-se într-un cerc restrâns și obiectiv. Premianții sunt modele profesionale pentru societate, fiind salariații unui brand românesc de renume, ba mai mult, pentru competența și hărnicia lor au primit bani în plus. Capitalism pur, bazat pe regulile ,,sălbatice”, dar corecte ale economiei de piață. Seara s-a terminat așa cum era de așteptat în apropierea sărbătorilor cu socializare și muzică bună. Și pentru că evenimentul a coincis cu finala Campionatului Mondial de Fotbal, s-a ciocnic paharul când pentru învisa Franța, când pentru campioana Argentina, dar mereu pentru Chimcomplex.