Motto: „– Vino mândro la prăşit, – Nu poci, c-am de… feisbucit!” Din folclorul nou
Fraţilor, a trecut încă un sezon de împerechere la politicieni! Este mai mare dragul să-i vezi! Se apropie, se depărtează, se-nvârt în cerc, în dreptunghi, în pătrat, în sferă, în bloc. Mai ales în… bloc. Îşi arată una-alta, etalându-şi în public întreaga neputinţă, în încercarea de a ne determina să vedem care-i mai… Cocoş! Cum se bunghesc pe undeva prin urbe sau prin judeţ, cum se cotârcesc de ţi-e mai mare dragul. Dacă eşti neutru, că dacă eşti cooperativizat cu vreunul dintre ei, trebuie să sari instantaneu să-l pedepseşti pe „agresor”: tu sau un alt cirac de-al vostru. Să-l ataci frontal, scoţând în evidenţă meritele fără egal ale şefului tău, diminuându-le până la neantizare pe cele ale inamicului său de moarte. Şi să laicuieşti toate fundurile, netezite de atâta exces de zel al prefericiţilor pupin… gurişti!
Fiecare încearcă să se poziţioneze cât mai sus în copacul feisbucist, scăpând din vedere faptul că – în ce-i priveşte, mai ales pe cei cu meritele în batistă – se află în situaţia orătăniilor din poezia „Câţi ca voi!” a lui G. Topârceanu: („o găină cenuşie şi-un cocoş împintenat”) care, aburcate pe gardul dinspre vie, s-au apucat să cotcodăcească-n soare:
„- Nimeni-nu-mai-e-ca-noi!…
Nimeni-nu-mai-e-ca-noi!…
Dar de sus, din corcoduş,
Pitulându-se-ntre foi,
Mititel şi jucăuş,
Le-a răspuns un piţigoi:
– Câţi-ca-voi! Câţi-ca-voi!…”
Doar câte unul mai curajos, sătul de mirosul fetid al laudelor de sine ale potenţialilor candidaţi/ aleşi, dă de pământ cu ei de nu se mai arată la faţă vreo… două trei ore! Reapar pe pagină, agăţaţi de masa amorfă de adulatori interesaţi, devotaţi cu trup şi suflet! O filmare video ni-l arăta pe un ditamai senatorul liberal – Marius Nicoară – cum, în plină şedinţă, urmărea îmbăloşat un filmuleţ… porno! Fapt pentru care toţi gogomanii rătăciţi prin parlament (de care s-au îndrăgostit mai abitir decât de propriile lor neveste/ ţiitoare, sau ce-or mai fi aclimatizat ei prin bătătură), se prezintă preacuraţi, mai imaculaţi decât viitorul sfânt, întemeietor de catedrală creştin ordodoxă! Pentru care fapte consideră că merită toate onorurile, inclusiv salarii şi pensii de dimensiunea şi consistenţa celor la care se uită, iar nu precum acelea pe care şi le-au votat în abia trecutul mandat.
„Probabil vă este deja cunoscută pasiunea mea pentru apicultură” (nu vă speriaţi, că nu de mine este vorba!), zicea Romeo, întinzându-şi grumazu-i robust ca să primească binecuvântarea Julietei din stupină. Şi îi asigura pe urdiniştenii „vâlceni şi nu numai” că le e alături, promiţându-le că – întors la primărie – va pune în practică „planurile pentru a-i ajuta să îşi dezvolte producţiile”! Ba, să şi le diversifice! Vă daţi seama ce urma în cazul în care câştiga scrutinul!? Ce de trântori odihniţi ar fi venit să colecteze polenul excedentar, scăpat din trompele stupinei apicultorilor lui Gutău, Matei şi cine-o mai fi dus de-acolo tot ce era de… stupăritt!? Ce de bondari s-ar fi aglomerat să culeagă polenul produs de noile specii de floare de copac, udat de Căcărensis Tomberoneus!? Sau de roua dimineţii senine, livrată de S.R.L.-ul Flori de mucigai!? Prins cu ocaua mai mică (pentru c-ar fi împrumutat sloganul electoral folosit în campania din 2012 de oponentul său din campania trecută), Grig ţinea să ne spună că oricum el era singurul candidat de dreapta, împăunându-se cu ascendenţa sa liberală; bunicul său patern numărându-se printre „apropiaţii lui I. Gh. Duca”! Păi, cum să nu-ţi îndoi adversarii dacă află electoratul cât de adâncă-ţi este înfiptă rădăcina liberală!? Ce Brătieni, regi şi dude, aşi şi dame, valeţi sau păcălici!? Zici de Ducă şi te-ai… dus! Direct pe copcă!
Alţii nu vedeau în faţa ochilor decât… GUTĂU, împărţindu-se în două: pro sau contra. Sau Romeo, Grig, Grigorescu. Dacă nu-i băga mai nimeni în seamă, îşi mai trăgeau ei înşişi câte una la gioale! Cum şi-a făcut-o şi cel care a postat desenul de mai jos!
Cât de rupt de orice realitate şi în ce lume paralelă să te afli, ca să postezi manu propria o asemenea abjecţie!? Cât şi încotro să te fi toot dus, încât să-l publici şi-n ziarul tău de casă!? Să-i dai de înţeles votantului pe care-l curtezi cu asiduitate că – indiferent cu cine votează – după exercitarea acestui drept fundamental, dincolo de uşa secţiei îl aşteaptă… politicianul, pe post de măcelar!?
Trecerea bruscă, fie şi doar conjucturală de la stânga la dreapta, de la un socialism clamat la un liberalism mimat, se pare că a avut darul ca alde molicenilor să le încurce nu numai limbile ci şi minţile! Astfel nu se explică apetenţa lor pentru un tip de comportament caracteristic doar cucului, aruncând (din cuibul în care s-au pripăşit) toate cojile de ouă din care abia ieşiseră Dan Niţu, Constantin Niţu sau Liviu Boban. Cum care Boban!? Ăla care-i căra geanta lui Frîncu!
Unii dau la peşte, alţii încearcă la femei, alţii, indiferent la ce-ar da, oricum, dau degeaba! Şi rămân numai cu datul..!
Un nene care se pare că iese mereu udu din baie, pe lângă diferite scurte… metraje din budoarul propriului studio (pe care le-a pus cu generozitatea geniului ratat la dispoziţia mâinii libere a privitorilor dezinhibaţi), trage şi filmuleţe, cu speranţa spânului de barbă: dacă nu pică, tot se mai scurge câte ceva. Fie şi doar o simplă lăicuailă, o meritată piedică-n calea uitării profesionale! Păi, după lupte seculare, s-a trezit… ales! Doar praful, că nici n-a deprins bine tainele cotloanelor clădirii de reşedinţă că a şi pus de-o… demisie din foncţie!
Se secretă mult pe feisbuc. Hormoneală cât cuprinde, în doze egale, indiferent de sex şi vârstă. Pe lângă poza cu ochelari a unei analfabete funcţionale se fâţâie jumătate din profesorimea de sex opus din judeţ. Şi ea simte dincotro bate vântul şi nu se lasă! Îi duce cu zăhărelul prin ţară şi străinătate, le arată mai mult sau mai puţin din ce – cred unii că – are pus deoparte. Se încinge joaca şi invidia aduce în prima ligă şi alte pretendente la cununa care se atribuie învingătoarei în competiţia ad hoc „care e mai despuiată”, „care e cea mai… curtată”. Unii, mai puţin duşi la biserică, le spun de la obraz ce cred despre aptitudinile lor de vânzătoare de plăceri! Simţind că schimbarea sezonului presupune şi schimbarea la faţă, unele paţachine nescoase de prea mult timp din coteţul natal, se scapă pe ele de emoţii, având impresia că au fost în pelerinaj la „Mănăstirea Rau Vodă”, în loc de mult mai cunoscuta „Radu Vodă” din Bucureşti! Şi posteriţa noastră se înfăţişează în compania unei brunete focoase, cu părul lung, revărsat pe umeri-i plăpânzi! Având o bluziţă/ maieuaş pe ea şi o fustiţă cât o batistuţă, de s-au îmbăloşat toţi diavolii pofticioşi de nurii vizitatoarei noastre! Ăsta da respect pentru cele sfinte! Jos texti… pălăria! Chiar că trebuie să vadă şi restul lumii câtă pioşenie şi credinţă sinceră irump prin toţi porii lor vizibili!
Cu din ce în ce mai mult curaj, dăscălimea caţavenciană se întrece în a-şi căuta echilibrul interior, punându-şi organul vorbirii şi pe cel al gândirii la diferite „ţâţe” (nu de mâţe!), din care li se pare că se prelinge înţelepciune în doze suficiente, căutând răspunsuri stas la întrebări formulate tot de către internet, precum: „Pentru ce trăieşti”, „Ce te caracterizează”, „Care floare…”, „Cât costă persoana ta!?” şi multe altele. Te ia râsul la vale când vezi că unui „mut”, oracolul feisbucist îi zice că trăieşte pentru „înţelepciune şi pentru muzică”! Poate doar pentru muzica scoasă de atingerea intempestivă a sutelor de parai decartate „benevol” de înţelepciunea părinţilor care-şi dau copiii la meditaţie pentru a deprinde doar tabla… scăderii!
Un domn care i-a făcut pe mulţi (în timpul vieţii sale profesionale), să vadă mai bine decât „vede” el acum cu ochii minţii, postează chestii şugubeţe din domenii cu care se întâlneşte exact la infinit, precum şinele de cale ferată! Trage semnale de alarmă, ne atenţionează despre pericole – nu doar cele alimentare – care ne pândesc la tot pasul! Care ameninţă ţărişoara noastră, Românica! Pentru respingerea cărora trebuie să ne cunoaştem istoria (aia pe care ne-o recomandă tot dânsul, daciştii şi protocroniştii la ale căror opinii ultimative pare că-i abonat, nu aia mincinoasă din… tratatele oficiale de istorie!) şi să stăm tot timpul cu faţa la duşman. Este, nu este, gradul vigilenţei noastre nu trebuie să slăbească niciun pic! Îl ştim, nu-l ştim, dacă nu există, îl inventăm şi nu-l mai scăpăm din… ochi! Nu vă speriaţi că nu e singurul. Bântuie în spaţiul virtual o mulţime de asemenea neica nimeni, făcători de bine cu anasâna!
Şi coana luni goci şi-a descoperit vocaţii (pro)apocaliptice: ne aduce la cunoştinţă că ne paşte pericolul ca până-n 2018 Rumânica noastră să fie deja… istorie (adică să nu mai existe)! C-aşa îi spun ei şi altora ca ea toate studiile de acu punctură făcute la adânci bătrâneţi: vigilenţa înainte de toate, că altfel nu se mai poate!
Mai nou, amicul medicinist îi soma pe istorici să lămurească spinoasa problemă a abdicării regelui Mihai I şi a eventualităţii ca acesta să nu aibă o ascendenţă regală prin tată! Şi difuzează un articol din Curentul, din care rezultă că individul (că altfel nu mai pot să-i zic nici eu!) s-ar fi înţeles cu liderii comunişti, material ilustrat printr-o fotografie în care suveranul îşi strângea călduros mâna cu generălimea armatei roşii de ocupaţie! Vă daţi seama ce planuri pot încolţi în asemenea minţi!? Cum ar schimba ele întreaga noastră istorie!? Cum s-ar întoarce toţi istoricienii ăştia în timp şi i-ar permuta pe unii cu alţii (preşedinţi cu regi, calfe cu savanţi, sclave cu berbanţi, Caesar cu Augustus etc.), chiar dacă ştiu şi ei (oricât ar fi de… neiniţiaţi) că tot ce-a fost a fost şi nu se mai întoarce!?
Şi Jana se transformă! Dintr-o beneficiară a capitalismului (post)frâncian veros, într-o adulatoare sinceră a realizărilor defunctei economii socialiste. Ce face foamea din om! Suferinţele reale ale unora le produc stări delirante, cum se întâmplă şi cu autorul următorului crez, exprimat public pe burta goală: „ar trebui reinventat Ţepeş! Ar trebui jupuiţi de piele pe viu începând cu sfârşitul anului 1989”! Între timp, probabil că şi-a mai revenit. Deşi, sunt mici şansele s-o facă. Poate mai bănănăie şi azi, colindându-şi prietenii de pe net cu asemenea… crezuri sincere.
Coana luni goci ne invita la lecturarea atentă şi instructivă a unui „editorial” emoţionant, marca Dan PURIC. Nu-mi vine încă să-mi plâng de milă, aşa că n-o fac nici de astă dată.
Grozăviile din ultimele zile le provoacă multora insomnii. Şi ce să facă, dacă ieşitul la mitingeala de seară nu poate fi pentru ei / ele o oportunitate pentru… făcut paşi!? Şi atunci îşi consumă surplusul de venin butonând după una, după alta. Căutări tematice, desigur! Să-i dăştepte pe tălpeţii care bat degeaba bulevardele localităţilor patriei. Ca să dărâme ce au clădit ele cu trudă, prin vot! Aşa a făcut şi madam Ţu(r)can. Cea care, gâbjind pe net o scrisoare (între)deschisă a unui bărbos preacucernic – misivă care data din aprilie trecut – ne-a pus-o-n undă. Că i s-a părut a fi de mare actualitate prin profunzimea temerilor şi acuzelor gândiriciului! În scrisorea cu pricina poparul îl urechea zdravăn pe Klaus Werner Iohannis – dându-i peste figură cu vreo 10 întrebări „creştine” – zicându-i că prin faptele lui de până atunci nu dovedise suficient de clar că respectă credinţa şi valorile acestui neam! Că poparu-i ancorat în alte vremuri glorioase – indiferent de timp şi de loc – e una. Dar să te apuci tu, ditamai refulata, să-ţi imaginezi că timpul a încremenit în cele pravoslavnice, nu mai e de înţeles. Ce fac vârsta şi lipsa foncţiei din om!
Uneia, care pune o glumiţă cu amanţi jucăuşi (prinşi în fapt de jumătăţile lor conjugale) i se sugerează să vizioneze nişte filmuleţe adevărate, de mai mare dragul!
And(r)a bântuia prin şcoli din judeţ şi adună poduri de mulţumiri pentru asta. Şi punea poze la greu. Muultee poze. Cu mulţi, mulţi copii. Pe care nici ea, nici altă (de)punătoare nu i-a întrebat dacă poate s-o facă. Nu le cere nimeni acordul dacă le poate folosi imaginea. Ca şi cum acest drept fundamental, garantat prin Constituţie – dreptul la propria imagine – ar fi negociabil, prescriptibil sau transferabil unor maturi iresponsabili/… neinformaţi. Dar despre asta, aşa cum am mai scris, puţin mai la vale. Toate vădanele neconsolate, ălea recent sau de-o viaţă divorţate/ abandonate etc., zâmbesc lasciv, în admiraţia pofticioasă a unor codoaşe interesate. Îi dă vreuneia prin cap să vadă care-i „sufletul ei pereche”, şi-i zice oracolul din feisbuc că era fostul ei soţ, cum sar s-o protejeze prietenele ei de-un sezon, consolând-o că oricum ea a ajuns mai bine decât el! Îşi arată una mai tomnatică nurii (un decolteu cu interiorul bine sus… ţinut, picioare strâmbe mai sus de genunchi, o faţă palidă şi-ncercănată etc.), cum se-avântă-n luptă concurenţa binevoitoare.
Ca de obicei, Florin B. este şi el scrufulos la datorie. Urmăreşte tot ce mişcă, dovedind o vitalitate demnă de cauze profesionale mai bune: se fură lemne, se prăduieşte orice, el e acolo. Şi ne atenţionează. Vigilenţa însăşi, în forme pure. Se face turism pe blat, se inventează ceva, tot el trage necesarul semnal de alarmă. Până când – într-o zi (bună/rea!?) – o să rămână cu el în mână!
TURISMUL este în centrul atenţiei feisbuciste! Vrei nu vrei, o rută-n ochi, dacă nu şi-n picioare tot trebuie să iei! Dacă n-ai una-alta, ia doar de priveşte: Grecia cât cuprinde, ceva Turcia (mai greu accesibilă acum, cu toate mormanele de produse culinare puse – cu generozitate – la dispoziţia turiştilor înfometaţi de frumuseţea… burţilor sătule, din cauza teroriştilor, căutători de victime nevinovate printre turişti), Ioropa, oarece rute interne. Avioane, autocare, birje şi ricşe, cai şi măgăruşi, elefanţi ghiduşi! Te duc şi te-aduc, pe mulţi sau doar singur… cuc!
În episodul următor mai dăm o tură prin Ţara tuturor posibilităţilor virtuale – feisbucul!
Până atunci – nu vă abţineţi – mai furnizaţi-mi oarece material!
TIBERIU M. PANĂ
