UPDATE: Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Argeș s-a stabilit că, un bărbat de 50 de ani, din județul Cluj, care conducea o autoutilitară, cu semiremorcă, pe DN 7, din direcția Vâlcea către Pitești, în împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor, a intrat în coliziune cu un autoturism, condus, în aceeași direcție de mers, de un bărbat de 42 de ani, din județul Arad.
Un accident rutier a avut loc în această seară de luni, 30 ianuarie 2023, pe DN 7, între Pitești și Râmnicu Vâlcea, în zona Bascov. Din primele informații, a fost vorba despre un eveniment de circulație în care au fost implicate un microbuz și un cap tractor cu remorcă.
În urma evenimentului a rezultat o victimă de sex masculin, în vârstă de aproximativ 42 de ani, șoferul microbuzului, care a suferit un traumatism lombar.
Victima a primit îngrijiri medicale din partea unui echipaj al SAJ care se întorcea de la un alt caz, ulterior fiind predată echipajului SMURD care o transportă la spital.
La locul solicitării, pompierii asigură măsuri specifice de prevenire și stingere ale incendiilor.