Iluminat public modern în municipiul Drăgășani, una din prioritățile actualei administrații publice locale. Primarul Cristian Nedelcu a anunțat, zilele trecute, că a semnat ordinul de începere a proiectului “Programul privind sprijinirea eficientei energetice și a gestionarii inteligente a energiei in infrastructura de iluminat public in municipiul Drăgășani”. Lucrările constau în montarea a peste 360 de aparate de iluminat stradale cu LED în municipiul Drăgășani.
Totodată, pe centura orașului se lucrează intens la extinderea rețelei de iluminat public, pe partea din strada Regele Ferdinand spre Bârsanu cu ieșire în Tudor Vladimirescu. Primarul Nedelcu spune că a verificat în teren cum se desfășoară lucrările, iar ”în momentul de fața se amplasează stâlpii și urmează instalarea sistemului de iluminat”.
Primarul municipiului Drăgășani a anunțat, recent, că a dat startul și altor proiecte importante, unul dintre acestea fiind instalarea de panouri foto-voltaice la Cinema 3D Drăgășani. Investiția va asigura reducerea costurilor de funcționare a obiectivelor aflate în administrația Primăriei municipiului Drăgășani. De asemenea, se vor monta astfel de panouri și pe acoperișul Centrului de Asistență Socială.