Polițiștii de ordine publică și de rutieră din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea au continuat seria acțiunilor pe șoselele județului. Weekend-ul trecut, oamenii legii au ieșit în stradă, având scopul de a combatere și preveni principalele cauze generatoare de accidente, respectiv abateri ale pietonilor, nererespectarea regimului legal de viteză, depășire neregulamentară și consumul de băuturi alcoolice și alte substanțe interzise la volan.
Astfel, în perioada 10-12 februarie 2023, polițiștii au verificat 780 de autovehicule, au legitimat 795 de persoane, au efectuat 324 de testări de alcool și droguri, iar pentru abaterile depistate au aplicat 500 sancțiuni contravenționale, în cuantum de aproximativ 15.0000 lei.
Dintre amenzile aplicate, 196 au fost pentru depășirea cu mai mult de 50 de km/h a vitezei regulamentare, 16 pentru depășire neregulamentară, 23 pentru abateri ale pietonilor, 7 pentru abateri ale bicicliștilor, 5 pentru consumul de băuturi alcoolice la volan și 253 pentru alte nereguli.
Au fost reținute în vederea suspendării dreptului de a conduce pe drumurile publice, 55 de permise de conducere (28 pentru viteză neregulamentară, 16 pentru depășire neregulamanetară, 5 pentru consumul de alcool la volan, 2 pentru neacordarea prioritatea vehicule/pietoni și 4 pentru alte abateri).
De asemenea, au fost constatate 5 infracțiuni la regimul rutier, dintre care 3 pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere, 1 pentru conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe și 1 pentru punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.