O bătrână în vârstă de 94 de ani a fost rănită grav într-un accident rutier ce a avut loc, în urmă cu puțin timp, pe DN 64, în zona Stolniceni, pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea. Din primele informații, se pare că femeia s-ar fi aflat parțial pe partea carosabilă, pe marginea străzii mai exact, în momentul în care a fost acroșată de un autovehicul. Victima a fost preluată de un echipaj al ambulanței Vâlcea și transportată la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean Vâlcea . Starea ei este foarte gravă din câte se pare.
Șoferul vehiculului, un bărbat de 41 de ani, din Ionești, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
vom reveni!