Țigări la bucată vindeau trei operatori economici de pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea în momentul în care au fost vizitați de polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Vâlcea. Controalele au avut loc în data de 17 martie a.c., în intervalul orar 10.00-13.00, și, evident, s-a lăsat cu amenzi și marfă confiscată.
“Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Vâlcea au desfășurat o acțiune privind comercializarea produselor din tutun, produse alimentare și nealimentare, la persoane juridice care își desfășoară activitatea în municipiul Rm. Vâlcea.
În urma activităților efectuate, au fost verificați 3 operatori economici din municipiul Râmnicu Vâlceași au fost constatate 4 sancțiuni contravenționale în conformitate cu prevederilor Ordonanței de Urgență nr. 28/1999 și Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun, în valoare totală de 6.000 lei, fiind confiscate și 165 de țigarete” – informează IPJ Vâlcea.