Comisia Europeană a aprobat ajutorul de stat pe care Guvernul României îl va acorda dezvoltatorilor de medii de stocare a energiei obținute din surse regenerabile. Sprijinul are o valoare totală de 103 milioane euro, compus din aproape 80 milioane euro provenite din #PNRR și fonduri de la bugetul de stat.
Scopul schemei de ajutor este integrarea mai eficientă în sistemul național a electricității provenite din panouri fotovoltaice și eoliene.
Pentru a se evita dezechilibrele din rețea, energia va fi stocată în echipamente care pot să suporte intrările și ieșirile majore de electricitate, dar să și aibă o capacitate mare de înmagazinare.
Beneficiarii vor primi cel mult 167.000 euro pentru 1 MWh instalat și maxim 15 milioane euro per centru de stocare.
Proiectele care se califică vor fi selectate până la 31 decembrie 2023 și trebuie să fie funcționale până la finalul anului 2025.
Potrivit Comisiei Europene, propunerea românească este necesară accelerării investițiilor în unitățile de stocare a electricității și contribuie la obiectivele europene ale tranziției verzi.