3 aprilie 2023

VLĂDEȘTI. Beat, a intrat cu mașina într-un copac

Alcool, viteză… ”ingredientele” perfecte pentru producerea unui accident rutier. Totul s-a întâmplat sâmbătă, 1 aprilie a.c., în jurul orei 21:10, evenimentul rutier fiind provocat de un bărbat în vârstă de 35 de ani, din comuna Vlădești, care s-a urcat la volan sub influența băuturilor alcoolice.

Potrivit IPJ Vâlcea, în urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că pe DN 64A, în comuna Vlădești, într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta, individul în cauză ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și ar fi părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune cu un copac aflat pe marginea drumului.

În urma impactului au rezultat doar pagube materiale.

Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o concentrație de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul în cauză fiind condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.      

A fost întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.     

You May Also Like