Afaceristul Ștefan Vuza, patronul SC Chimcomplex Borzești SA, a dat un interviu publicației Energynomics. Revista de profil a obținut, în urma acestui amplu interviu, răspunsuri interesante de la cel care conduce o parte importantă a platformei chimice din Râmnicu Vâlcea – combinatul chimic (fostul Oltchim). Vuza a dat explicații ample referitoare ce se întâmplă pe piața de resort pe timp de război, criza prețurilor și a materiilor prime, perspective pentru 2023 și fonduri europene.
Care sunt perspectivele și scenariile pentru anul 2023, în cazul long-war și short-war, pentru reluarea completa a activitatii?
Chimcomplex a aplicat o strategie antreprenorială agresivă, similară cu strategia blue chips, care prevede că în criză să nu îți reduci capacitățile, ci să produci la maxim și să îndrăznești să mărești prețurile. Noul context ne obligă să învățăm din mers. Pentru aceasta trebuie să ne adaptăm și să ne implicăm. Eu învăț în fiecare zi, citesc, mă documentez, vorbesc cu mulți oameni. Pasiunea pentru ceea ce fac mă motivează să vin cu plăcere la serviciu și să țin pasul cu tot ce apare nou în domeniul nostru. În ultimele 12 luni compania a menținut la un nivel ridicat vânzările pe piața națională și internațională chiar dacă aceasta este invadată de produse provenite din zona asiatică, mult mai ieftine. Chimcomplex a crescut portofoliul de clienți internaționali, în special din regiune, exportul reprezentând 71% din cifra de afaceri. Europa este piața care consumă 92% din produsele care se fabrică la Râmnicu Vâlcea și Onești. Cu toate acestea pe platforma noastră de la Râmnicu Vâlcea secțiile consumatoare de gaz sunt închise pe termen nelimitat. Ne-am concentrat atenția pe maximizarea producției de polioli/ polieteri și a fabricării produselor pentru care este necesar un consum redus de energie. Minimizează astfel dependența de gaz și energie. Rămânem realiști, urmărim evoluția situației la nivel mondial și regional și ne vom adapta permanent pentru a trece cu bine peste aceste perioade.
Care au fost evolutiile pe piețele materiilor prime și ale energiei?
În 2022, prețurile la petrol și gaze naturale au continuat să crească în primele luni, în special ca urmare a tensiunilor geopolitice și a problemelor legate de aprovizionarea cu energie din Europa. Aceste evoluții au determinat creșterea costurilor pentru noi, și ne-am găsit nevoiți să ajustăm prețurile și să optimizăm operațiunile pentru a face față noilor condiții.
Cum rezolvați problema materiei prime furnizate – dar și problema energiei?
Avem un parteneriat pe termen lung cu furnizorii de materii prime, împreună am găsit cele mai bune soluții chiar și în această perioadă. Sigur unde a fost necesar am căutat furnizori alternativi de materii prime. Totodată dezvoltăm proiecte de investiții care să ne permită în câțiva ani să avem surse de materii prime proprii, devenind astfel mult mai integrați. Reciclăm multe materii prime (de la apă și sare până la acid clorhidric) și avem în plan investiții în noi instalații de reciclare a materiilor prime utilizate, pentru a reduce dependența de noile aprovizionări și a reduce la minim deșeurile rezultate din producție. Investim în tehnologii eficiente din punct de vedere energetic, în centrale de cogenerare și trigenerare, în modernizarea echipamentelor și proceselor de producție pentru a reduce consumul de energie. Tehnologiile avansate, cum vor fi cele bazate pe energie solară ne vor susține și mai mult obiectivele de reducere a costurilor și a emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2030 și de eliminare totală până în 2050.
Cum vedeti anul 2023?
Industria chimică este una dintre cele mai importante și diverse industrii din România și din lume. Noi furnizăm produse și soluții esențiale pentru multe alte industrii și sectoare ale economiei. Din acest motiv, vom continua să ne dezvoltăm, să investim și să ne adaptăm la cerințele pieței, la schimbările tehnologice și la noile reglementări de mediu. În 2023 creștem investițiile în cercetare și dezvoltare, inovarea în tehnologii mai durabile și dezvoltarea de produse chimice noi și mai sigure. Vom continua să ne concentrăm pe îmbunătățirea eficienței proceselor și a productivității pentru a reduce costurile și a crește profitabilitatea. În general, perspectivele pentru industria chimică în anul 2023 depind de multe variabile, iar evoluția sa depinde de factori specifici pieței și de alte schimbări care pot apărea. Noi ne păstrăm optimismul și muncim de 10 ori mai mult pentru îndeplinirea obiectivelor.
Cum v-a schimbat/ afectat anul 2022 strategia de investitii pe termen scurt, mediu și lung?
Explorăm alternative tehnologice și de investiții care ne permit să evoluăm în mod sustenabil și progresiv. Business Planul Chimcomplex prevede o dinamică accelerată pentru următorii 2 ani și un plan ambițios de investiții prin programe finanțate pe fonduri europene și PNRR.
Ce investiții majore mai sunt avute în vedere? Dar investiții verzi?
În următorii 5 ani intenționăm să rămânem concentrați pe proiectele de investiții care vor conduce la prelucrarea resurselor naturale ale țării în produse care în prezent se importă sau care se pot exporta. Deficitul balanței comerciale a fost de 34 de miliarde de euro în 2022, din care 14 miliarde de Euro reprezintă importuri de produse chimice. Cu investițiile pe care le avem în plan vom elimina semnificativ importurile de produse chimice de cca. 5 miliarde Euro și vom crea și disponibilități pentru export. Totodată investim în tehnologii producătoare de hidrogen verde, energie verde, în instalații care absorb CO2, în dezvoltarea producției de energie electrică și termică în centrale de cogenerare și trigenerare.
Ce investiții noi verzi aveți în vedere, pentru perioada următoare?
1. Chimcomplex derulează pe platforma Râmnicu Vâlcea, tot din 2022, proiectul „Investing in innovative green technology to produce new environmentally friendly polyols at Chimcomplex”. Proiectul este co-finanțat în cadrul programului “Dezvoltarea Afacerilor, Inovare și IMM-uri”, conform contractului nr. 2021/331014 încheiat cu Innovation Norway în calitate de operator de program. Valoarea totală eligibilă a proiectului este de 2.431.000 Euro, din care asistenţa financiară nerambursabilă este de 1.215.000 Euro. Durata de implementare a proiectului este de maxim 22 de luni.Obiectivul general al proiectului este creșterea competitivității Chimcomplex prin investiția într-o tehnologie inovatoare în vederea producerii de noi polioli cu componentă ecologică. Scopul proiectului este promovarea și optimizarea producției de polioli speciali inclusiv validarea împreună cu clienții, adaptând formula în funcție de nevoile specifice ale acestora și crescând capacitatea de utilizare a infrastructurii de producție existente.Proiectul este derulat în parteneriat cu International Development Norway – o organizație norvegiană cu peste 20 ani de experiență în proiecte internaționale pentru dezvoltarea de bune practici în domeniul eco‐business.
2. În domeniul energiei am început să facem investițiile care să ne asigure independența energetică, încă de acum 2 ani, când piața era calmă.
Luna aceasta punem în funcțiune o instalație de cogenerare, care va asigura, în primă fază, 33 de MW. Asta înseamnă 30% din necesarul pe care îl are astăzi întreaga platformă. Iar în a doua fază încă 16MW (luna iulie 2023). Planul de investiții al Diviziei Energetice prevede ca până în 2024 să generăm până la 85 de MW, urmând ca surplusul de energie să se vândă în SNR. Aceasta va fi cea mai mare instalație de cogenerare realizată în România, în 2023, cu randament energetic estimat de peste 90%, dublu față de media națională. Această nouă componentă a sistemului nu doar că ne va asigura necesarul de energie în timp ce va reduce emisiile de CO2 cu peste 100.000 de tone pe an în prima etapă, ci ne va ajuta să fim și mai competitivi din punct de vedere economic pe o piață europeană din ce în ce mai dinamică.”
Ce a facut Guvernul Romaniei concret si ce ar trebui sa faca in continuare, dpdv al subventiilor, legislatiei si al unor noi prevederi pe piata energetica, pentru a ajuta industria chimică si nu numai, a marilor consumatori?
Guvernul prin ministerele de resort ar trebui să aplice pachete similare de reglementare a pieței de energie adoptate spre exemplu în Spania sau Ungaria modificând pachetul actual românesc care permite în continuare infiltrarea intermediarilor și creșterea prețului forțat la energie. În privința subvențiilor credem că Guvernul ar trebui să fie maleabil pentru ca absorbția acestor fonduri să fie mai mare, așa cum se întâmplă în alte state europene. Aici avem niște birocrați care blochează fără justificare accesarea acestor facilități financiare.
Ce trebuie să facă România pentru a facilita atragerea a cât mai multor fonduri europene, în perioada următoare?
Chimcomplex are depuse, în analiză sau în derulare, 9 proiecte pentru atragerea de fonduri europene. România trebuie să își concentreze eforturile pe elaborarea de proiecte competitive, implicarea sectorului privat și consolidarea parteneriatelor public-privat.
Pentru a obține finanțare, este important ca proiectele prezentate să fie competitive și să răspundă cerințelor și nevoilor actuale ale Uniunii Europene. Proiectele noastre se concentrează pe domenii prioritare, cum ar fi tehnologiile verzi, digitalizarea, producție durabilă și energie verde. Este necesar ca România să îmbunătățească capacitatea administrației publice de a elabora și implementa proiecte finanțate din fonduri europene. În acest sens, ar trebui să fie îmbunătățite procesele de selecție a proiectelor, managementul și monitorizarea implementării acestora, pentru a asigura că proiectele sunt livrate la timp și în limitele bugetelor alocate. Implicarea sectorului privat este crucială în atragerea de fonduri europene. În acest fel se identifică proiecte potențiale și se asigură o înțelegere clară a beneficiilor pe termen scurt și lung în strategia națională, mai ales dacă acestea sunt prezentate în mod corespunzător. Parteneriatele și colaborarea cu alte organizații europene și internaționale ar trebui consolidate pentru a facilita accesul la expertiză și bune practici, precum și pentru a împărtăși experiențe și resurse.