S-a creat rumoare la nivelul mass-media şi social, ca urmare a malversaţiunilor verbale şi instituţionale ale ministrului muncii, d-na Lia Olguţa Vasilescu, referitoare la prezenţa a numeroşi copii la mitingurile organizate în Bucureşti (în Piaţa Victoriei) şi în ţară, îndreptate împotriva coaliţiei de guvernământ (PSD+ALDE) şi a guvernului prezidat de Sorin Mihai Grindeanu. Întrebată fiind despre măsurile pe care ministerul pe care îl conduce înţelege să le adopte împotriva părinţilor care şi-au dus copiii la aceste mitinguri (nu şi la celelalte, fiincă ele susţin guvernul, programul de guvernare şi strigă „Jos Iohannis”, „Jos DNA”, „Jos Binomul/trinomul” etc.), d-na ministru a răspuns candid, declinând orice amestec al acestuia: „Nu a fost niciun fel de poliţie din partea Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale. În subordinea noastră există Autoritatea Naţională pentru Protecţia Copilului. Abia în această săptămână (13-17 februarie, n. n.), când presa a solicitat pe 544/2001(legea, n. n.) să se precizeze numărul, atunci am trimis şi noi o adresă către autoritate. Nu am cerut Autorităţii să ia măsuri, nici nu poate să ia, doar centralizează aceste sesizări, Poliţia este cea care identifică persoanele şi amendează”, a precizat ministrul muncii. Cu acel prilej, d-na Vasilescu a declarat – miercuri, 15 februarie a. c., în timpul unei vizite la Craiova – că există cadrul legislativ care impune o asemenea atitudine şi că sunt prevăzute sancţiuni pentru nerespectarea acestor norme: „Cei care au ieşit în stradă au ieşit pentru că vor să nu se mai încalce legea. Ei bine, există legea 272/2004 care prevede foarte clar ca părinţii nu au voie să-şi expună copiii la mitinguri. A ieşit chiar preşedintele României şi a inflamat, cerând să se încalce o lege şi de atunci au început să vină aceste sesizări. Ori în momentul în care ieşi în stradă şi spui că te lupţi pentru lege şi ordine şi tu eşti primul care încalci legea, ceva nu este în regulă.” Ca de obicei, în stilul dânsei oltenesco – heirupist, d-na ministru, vrând să împuşte doi dintr-o lovitură (pe Johannis şi părinţii care-şi scot copiii la lupta… anticorupţie), o dă în bară/o face lată etc.
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (A.N.P.D.C.A.) a anunţat ca până pe 15 februarie (miercuri după-amiază), a primit 25 de sesizări privind participarea copiilor la protestele din ultima perioadă, în timp ce, la nivelul a 39 de Direcţii Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, au fost înregistrate alte 4 sesizări.
Preşedintele AN.P.D.C.A., Gabriela Coman, a declarat la Europa FM, că dacă va fi vorba despre sesizări punctuale, atunci Autoritatea pentru Protecţia Copilului le va trimite Poliţiei.
În ce ne priveşte, dincolo de ping-pong-ul cu fraze găunoase, desprinse parcă din trunchiul lemnifer al limbajului specific altor oameni şi timpuri, considerăm că trebuie să ne creştem şi să ne educăm copiii învăţându-i (în primul rând) care sunt drepturile şi libertăţile pe care le au atunci când sunt copii şi care sunt acelea pe care trebuie să le exercite atunci când vor fi oameni mari şi… responsabili. Dacă nu procedăm astfel – cum nu se întâmplă în familia tradiţională şi nici în învăţământul românesc contemporan – vom avea din ce în ce mai mulţi… cetăţeni precum cei care emit sunete articulate la„Starea Naţiei”, dar care nu au nicio legătură cu… starea reală a lucrurilor, indiferent de subiect! Drepturile copilului sunt reglementate prin legislaţia internaţională, care ne-a impus obligaţia de a le transpune şi în cea internă.
Convenţia cu privire la drepturile copilului are 42 de articole care se referă strict la drepturile copilului. Aceste articole sunt clasificate în trei mari categorii: drepturi de protecţie, drepturi de dezvoltare şi drepturi de participare. Documentul – şi anume Convenţia nr. (r1) din 20/11/1989 – a fost adoptat de Adunarea generală a Naţiunilor Unite la 20 noiembrie 1989 şi a intrat în vigoare la 2 septembrie 1990. România a ratificat Convenţia la 28 septembrie 1990 (republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 314 din 13.06.2001). Înainte de a aborda fondul problemei, trebuie să clarificăm o problemă conceptuală: Ce înseamnă copil!? Până la ce vârstă trebuie/ poate fi folosit legal acest termen? În conformitate cu prevederile normelor internaţionale („…prin copil se înţelege orice fiinţă umană sub vârsta de 18 ani, exceptând cazurile în care legea aplicabilă copilului stabileşte limita majoratului sub această vârstă”, Convenţia…, Partea I, art.1) şi interne (Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată în Monitorul Oficial, nr. 159 din 5 martie 2014, cu modificările şi completările ulterioare), termenul „copil” trebuie să fie folosit până la vârsta de… 18 ani ai acestuia (art. 4 lit. a))!
De asemenea, e bine de ştiut că în conformitate cu legislaţia care reglementează domeniul drepturilor copilului, toate reglementările „adoptate în domeniul respectării şi promovării drepturilor copilului, precum şi orice act juridic emis sau, după caz, încheiat în acest domeniu se subordonează cu prioritate principiului interesului superior al copilului”, principiu care se circumscrie „dreptului copilului la o dezvoltare fizică şi morală normală, la echilibru socio-afectiv şi la viaţa de familie”, acesta trebuind să prevaleze „în toate demersurile şi deciziile care privesc copiii, întreprinse de autorităţile publice şi de organismele private autorizate, precum şi în cauzele soluţionate de instanţele judecătoreşti” (vezi Legea nr. 272/2004…, art. 2 alin. (1)-(2), (4)). Legea precizează şi factorii minimali care trebuie avuţi în vedere atunci când se determină interesul superior al copilului. Din lege aflăm şi că răspunderea pentru creşterea şi asigurarea dezvoltării copilului revine „în primul rând părinţilor”, aceştia având obligaţia de a-şi exercita drepturile şi de a-şi îndeplini obligaţiile faţă de copil „ţinând seama cu prioritate de interesul superior al acestuia”, intervenţia statului fiind „complementară”, nu prioritară: statul trebuie să asigure „protecţia copilului” şi să garanteze „respectarea tuturor drepturilor sale prin activitatea specifică realizată de instituţiile statului şi de autorităţile publice cu atribuţii în acest domeniu” (art. 5 alin. (2)-(4)).
Respectarea şi garantarea drepturilor copilului se realizează conform unor principii, precum: respectarea şi promovarea cu prioritate a interesului superior al copilului; responsabilizarea părinţilor cu privire la exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor părinteşti; primordialitatea responsabilităţii părinţilor cu privire la respectarea şi garantarea drepturilor copilului; respectarea demnităţii copilului; ascultarea opiniei copilului şi luarea în considerare a acesteia, ţinând cont de vârsta şi de gradul său de maturitate; celeritate în luarea oricărei decizii cu privire la copil; interpretarea fiecărei norme juridice referitoare la drepturile copilului în corelaţie cu ansamblul reglementărilor din această materie (art. 6).
Printre drepturile garantate expres copilului prin lege se află „dreptul la libertate de exprimare”: „Libertatea copilului de a căuta, de a primi şi de a difuza informaţii de orice natură, care vizează promovarea bunăstării sale sociale, spirituale şi morale, sănătatea sa fizică şi mentală, sub orice formă şi prin orice mijloace la alegerea sa, este inviolabilă. Părinţii sau, după caz, alţi reprezentanţi legali ai copilului…, precum şi persoanele care, prin natura funcţiei, promovează şi asigură respectarea drepturilor copiilor au obligaţia de a le asigura informaţii, explicaţii şi sfaturi, în funcţie de vârsta şi de gradul de înţelegere al acestora, precum şi de a le permite să îşi exprime punctul de vedere, ideile şi opiniile. Părinţii nu pot limita dreptul copilului minor la libertatea de exprimare decât în cazurile prevăzute expres de lege” (art. 28 alin. (1)-(4)).Copilul are „dreptul de a-şi exprima liber opinia asupra oricărei probleme care îl priveşte”. În orice procedură judiciară sau administrativă care îl priveşte, „copilul are dreptul de a fi ascultat. Este obligatorie ascultarea copilului care a împlinit vârsta de 10 ani. Cu toate acestea, poate fi ascultat şi copilul care nu a împlinit vârsta de 10 ani, dacă autoritatea competentă apreciază că audierea lui este necesară pentru soluţionarea cauzei. Dreptul de a fi ascultat conferă copilului posibilitatea de a cere şi de a primi orice informaţie pertinentă, de a fi consultat, de a-şi exprima opinia şi de a fi informat asupra consecinţelor pe care le poate avea opinia sa, dacă este respectată, precum şi asupra consecinţelor oricărei decizii care îl priveşte. În toate cazurile prevăzute la alin. (2), opiniile copilului ascultat vor fi luate în considerare şi li se va acorda importanţa cuvenită, în raport cu vârsta şi cu gradul de maturitate a copilului” (art. 29 alin. (1)-(4) şi urm.) Cred că d-na Vasilescu, în calitate de părine (dacă nu şi de ministru), ar trebui să mai ştie că orice copil are „dreptul să depună singur plângeri referitoare la încălcarea drepturilor sale fundamentale. Copilul este informat de către părinte/reprezentant legal asupra drepturilor şi îndatoririlor ce îi revin, precum şi asupra modalităţilor de exercitare şi îndeplinire a acestora. Îndatoririle copilului se stabilesc în funcţie de vârsta şi gradul de maturitate, fără ca acestea să conducă la încălcări ale drepturilor sale” (art. 34 alin. (1)-(3)).
Pe de altă parte, părinţii „au obligaţia să asigure copilului, de o manieră corespunzătoare capacităţilor în continuă dezvoltare ale copilului, orientarea şi sfaturile necesare exercitării corespunzătoare a drepturilor prevăzute în prezenta lege” (art. 34 alin. (2)), părinţii fiind cei care trebuie să-l călăuzească pe drumul aspru al deprinderii şi exersării acestor drepturi!
Copilul are „dreptul să fie crescut în condiţii care să permită dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală, morală şi socială. În acest scop părinţii sunt obligaţi: a) să supravegheze copilul; b) să coopereze cu copilul şi să îi respecte viaţa intimă, privată şi demnitatea; c) să informeze copilul despre toate actele şi faptele care l-ar putea afecta şi să ia în considerare opinia acestuia; d) să întreprindă toate măsurile necesare pentru realizarea drepturilor copilului lor” (art. 37 lit. a)-d)). Copilul are „dreptul de a beneficia de un nivel de trai care să permită dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală, morală şi socială. Părinţilor sau, după caz, reprezentanţilor legali, le revine responsabilitatea de a asigura cele mai bune condiţii de viaţă necesare creşterii şi dezvoltării copiilor; părinţii sunt obligaţi să le asigure copiilor locuinţă, precum şi condiţiile necesare pentru creştere, educare, învăţătură, pregătire profesională, precum şi un mediu de viaţă sănătos (art. 47 alin. (1)-(2)).
Un capitol distinct – Capitolul VI – se referă la Protecţia copilului împotriva abuzului, neglijării, exploatării şi a oricărei forme de violenţă, astfel: Copilul are „dreptul de a fi protejat împotriva abuzului, neglijării, exploatării, traficului, migraţiei ilegale, răpirii, violenţei, pornografiei prin internet, precum şi a oricăror forme de violenţă, indiferent de mediul în care acesta se află: familie, instituţii de învăţământ, medicale, de protecţie, medii de cercetare a infracţiunilor şi de reabilitare/detenţie, internet, mass-media, locuri de muncă, medii sportive, comunitate etc.” (art.. 89 alin. (1); copilul este protejat şi împotriva abuzului: „prin abuz asupra copilului se înţelege orice acţiune voluntară a unei persoane care se află într-o relaţie de răspundere, încredere sau de autoritate faţă de acesta, prin care sunt periclitate viaţa, dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială, integritatea corporală, sănătatea fizică sau psihică a copilului, şi se clasifică drept abuz fizic, emoţional, psihologic, sexual şi economic (art.. 94 alin. (1)).
Am insistat asupra acestor drepturi ale copilului pentru a oferi posibilitatea înţelegerii faptului că situaţia este mult mai complexă decât îşi imagina d-na ministru Vasilescu că ar fi de… simplă! Că mai bine ar fi tăcut decât să instige la facerea de plângeri adresate respectivelor autorităţi (sanchi, pentru „protecţia drepturilor copilului”), care-i sunt în subordine! Este complexă pentru că, lecturând acest text, s-ar putea să crească numărul celor care înţeleg că – printre multe altele – au şi obligaţia de a le cultiva propriilor odrasle minore cunoaşterea, respectul şi lupta pentru apărarea drepturilor lor fundamentale!
Este deja un loc comun faptul că PROTESTUL ROMÂNILOR A ÎNTRAT ÎN LECŢIILE PENTRU COPIII din Europa despre CUM SĂ-ŞI APERE VALORILE! Una dintre televiziunile importante din Germania – ZDF – în cadrul unui program de ştiri pentru copii, a prezentat un filmuleţ în care le-a explicat copiilor protestul din România, fenomenul corupţiei şi de au ieşit oamenii în stradă pentru a-şi apăra valorile! Televiziunea şi-a exercitat astfel misiunea de a informa şi forma, dând astfel o atât de necesară lecţie copiilor despre apărarea valorilor democratice şi dezvoltarea spiritului civic al acestora. Ceea ce la noi nu se prea întâmplă! Consider ca fiind corectă şi ideea unor postaci care-i sugerează d-nei Vasilescu să se sesizeze şi pentru faptul că Donald Tramp şi-a dus copiii la ceremonia de învestire ca preşedinte al S.U.A. şi a folosit copii în campania sa electorală! Sau să-l roage pe dl Dragnea să o facă!
Nu mai spun că (la noi) s-a folosit de copii cine a vrut şi cine n-avrut. Să fi uitat atât de repede USL-iştii că, la grandioasa ceremonie din 16 octombrie 2012, la lansarea candidaturilor parlamentare, au umplut stadionul Naţional Arena şi cu o mareee de copii!? Sau că, în primăvara anului 2016, la Suceava, cu ocazia lansării candidaţilor ALDE la alegerile locale, liderii respectivei formaţiuni au săltat la prunci de era să li se rupă prapurele! Sunt doar câteva exemple dintr-o infinitate de situaţii.
Pentru o corectă informare – referitoare la cele întâmplate la aceste mitinguri ale părinţilor care au venit cu copiii lor – consider că trebuie să fie văzute şi mesajele pe care micuţii le-au făcut publice cu aceste ocazii. Şi după, doar dacă mai este cazul, se mai poate discuta şi despre dreptul copiilor de a purta şi a face publice asemenea mesaje. Drepturi pe care le-am prezentat in extenso supra, pe care nu li le poate lua nimeni. Nici măcar Lia Olguţa Vasilescu şi ceilalţi miniştri noctambuli din guvernul României. După care, înainte de a ne vedea de treabă, să aruncăm privirea şi pe pozele de mai jos, ca să realizăm cine ţipă mai tare: hoţul sau biata victimă!?
După vizionarea lozincilor de pe pancartele copiilor şi punerea lor de acord cu drepturile acestora (din actele normative despre care am făcut anterior vorbire),
După ce realizăm că primele erau în consonanţă deplină cu drepturile copiilor, se impune să comunicăm concluziile noastre şi d-nei ministru Lia Olguţa Vasilescu.
Ca să nu mai rămână în cercul strâmt al interpretării strâmbe a legii. Şi poate află astfel şi dânsa că nu-i totuna să pretinzi „Jos corupţia” sau „Jos corupţii guvernamenatali” cu scandările Floricicăi Dansatoarea, cea care, insistent şi pe tonuri grave, îi cere (de la Cotroceni!?) Faceboook-ului să-i dea laicurile înapoi!?
Ceea ce cred că nu mai trebuie să fie demonstrat, ci doar clamat… civilizat!
Tiberiu M. Pană
