Orașul Ocnele Mari, ca și alte localități ale județului Vâlcea, s-a confruntat ieri, 3 iunie 2023, un inundații de proporții, în urma precipitațiilor abundente. Conducerea Primăriei Ocnele Mari s-a mobilizat rapid, însă, intervenind la timp pentru limitarea pagubelor produse de apele învolburate, precum și pentru îndepărtarea efectelor inundațiilor.
“Ocnele Mari s-au confruntat ieri cu furia naturii dezlănțuite peste mai multe localități din județul Vâlcea. Precipitațiile abundente, căzute în timp scurt peste localitățile vâlcene au produs creșteri rapide ale debitului pe cursurile de apă din regiune.
Imaginile atașate sunt din Ocnele Mari și arată creșterea peste măsură a nivelului apei și câteva dintre distrugerile înregistrate imediat după potop. S-a intervenit cu forțe locale pe valea Pârâului Sărat și în câteva dintre punctele afectate grav de ploaie și de viitură. Pompierii militari au ajutat la evacuarea apei din patru gospodării afectate de inundație. Administrația Domeniului Public Ocnele Mari a continuat, până târziu în noapte, cu înlăturarea copacilor căzuti pe carosabil (vezi foto).
Le mulțumesc tuturor celor care au pus umărul în această situație de urgență: angajați ai Primăriei Ocnele Mari, pompieri militari și localnici” – spune primarul orașului Ocnele Mari, Remus SASU.