În această dimineață de 6 iunie a.c., un accident grav a avut loc pe raza comunei Vaideeni, la fața locului intervenind polițiștii și ambulanțierii orașului Horezu.
Potrivit IPJ Vâlcea, din primele verificări efectuate, s-a constatat faptul că, o femeie de 36 de ani, din localitatea Vaideeni, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 665, în localitate, ar fi părăsit partea carosabilă și ar fi intrat într-un cap de pod.
În urma impactului, a rezultat rănirea a două persoane care se aflau în autoturism (conducătorul auto și un bărbat de 36 de ani), care au fost transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.