12 iunie 2023

Poliția Vâlcea, în acțiune! Drogați, alcoolici și vitezomani, prinși la volan pe șoselele județului

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea au acționat în perioada 5 – 11 iunie a.c., pe drumurile publice din județ,  pentru combaterea și prevenirea principalelor cauze generatoare de accidente, respectiv abateri ale pietonilor și bicicliștilor, nerespectarea regimului legal de viteză, depășire neregulamentară și consumul de băuturi alcoolice și alte substanțe interzise la volan.

Astfel, polițiștii au verificat 989 de autovehicule, au legitimat 1015 de persoane, au efectuat 483 de testări pentru alcool și droguri, iar pentru abaterile depistate au aplicat 558 de sancțiuni contravenționale, în cuantum de aproximativ 159.900 de lei.

Dintre amenzile aplicate, 376 au fost pentru depăşirea cu mai mult de 50 de km/h a vitezei regulamentare, 75 pentru abateri ale pietonilor, 93 pentru abateri ale bicicliștilor și 14 pentru neacordarea prioritatea vehicule/pietoni.

Au fost reținute în vederea suspendării dreptului de a conduce pe drumurile publice, 88 de permise de conducere (74 pentru viteză neregulamentară și 14 pentru neacordarea prioritatea vehicule/pietoni și pentru alte abateri).

De asemenea, au fost constatate 5 infracțiuni la regimul siguranței circulației pe drumurile publice.

Exemplificăm următoarele:

1.În cursul zilei de vineri, 9 iunie a.c., un bărbat în vârstă de 36 de ani, din localitatea Budești, a fost surprins în trafic de către polițiști din cadrul Serviciului Rutier, în timp ce conducea un autoturism pe DN 7, în localitatea Golești, aflându-se sub influența alcoolului și a substanțelor psihoactive.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0, 80 mg/l alcool pur în aerul expirat, refuzând recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Totodată, în urma testării cu aparatul drugtest, acesta a indicat prezența substanțelor psihoactive T3B – AMP, motiv pentru care a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de mostre biologice, în vederea stabiliriii substanțelor psihotrope în organism.

A fost întocmit dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

2.Tot vineri, 9 iunie a.c., un bărbat în vârstă de 30 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, a fost depistat de către polițiști din cadrul Biroului Rutier Râmnicu Vâlcea, în timp ce conducea un autoturism în municipiu, sub influența unor substanțe psihoactive.

În urma testării cu aparatul drugtest, acesta a indicat prezența substanțelor psihoactive T1C – MDMA, motiv pentru care a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de mostre biologice, în vederea stabiliriii substanțelor psihotrope în organism.

A fost întocmit dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.

3.Ieri, 11 iunie a.c., în jurul orei 09.00, un bărbat în vârstă de 27 de ani, din municipiul București, a fost depistat de către polițiști din cadrul Serviciului Rutier, în timp ce conducea un autoturism pe DN 7, în orașul Călimănești, sub influența unor substanțe psihoactive.

În urma testării cu aparatul drugtest, acesta a indicat prezența substanțelor psihoactive MDMS – THC, motiv pentru care a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de mostre biologice, în vederea stabiliriii substanțelor psihotrope în organism.

A fost întocmit dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.

4.Tot duminică, ora 15.20, polițiști din cadrul Poliției orașului Berbești au depistat un tânăr de 17 ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism în localitatea Sinești, fără a deține permis de conducerepentru nicio categorie de vehicule. 

A fost întocmit dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

You May Also Like