Rezultate destul de bune ale absolvenților clasei a XII-a din județul Vâlcea. Ministerul Educației a publicat astăzi, 3 iulie, rezultatele obținute, iar în județul Vâlcea, rata cumulată de promovare (înainte de contestații) este de 74,78% (80,8% pentru promoţia curentă), peste procentul obţinut la nivel naţional, care este de 72,8%. Așadar, au promovat 1720 de candidați, dintr-un total de 2300 candidați prezenți.
Medii de 10 sunt doar două, fiind obținute de un candidat de la Colegiul Naţional „Gib Mihăescu”, Drăgăşani şi unul de la Colegiul Naţional de Informatică „Matei Basarab”, Rm. Vâlcea.
În schimb, nu mai puțin de 202 elevi au obținut note de 10, pe discipline de examen. Iată situația:
• 17 de candidaţi au obținut nota 10 la proba de Limba și literatura română;
• 98 de candidaţi au obținut nota 10 la proba obligatorie a profilului;
• 87 de candidaţi au obținut nota 10 la proba la alegere a profilului și a specializării.
“Contestațiile pot fi depuse/transmise astăzi, 3 iulie, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice, la centrul de examen sau prin email la adresa anunţată. În această situație, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora. Rezultatele înregistrate după soluționarea contestațiilor vor fi anunțate vineri, 07 iulie. Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiții, cumulativ:• recunoașterea/echivalarea/susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;• susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;• obținerea mediei 6 (cel puțin) la probele scrise” – informează Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Vâlcea.