La data de 23 februarie a.c., poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale au pus în mişcare acţiunea penală faţă de 5 tineri, pentru provocarea unui scandal în noaptea de Crăciun 2016, în parcarea unui restaurant din municipiul Râmnicu Vâlcea, faţă de unul dintre aceştia dispunându-se măsura reţinerii pentru 24 de ore.
În fapt, cei în cauză ar fi provocat un scandal de amploare, în noaptea de 25/26 decembrie 2016, în parcarea unui restaurant, din apropierea Pieţei Râureni, unde avea loc o petrecere organizată. În jurul orei 02.30, aceştia ar fi agresat şi ameninţat mai multe persoane, provocând o stare de temere invitaţilor, majoritatea dintre aceştia părăsind localul.
Scandalul a continuat între cei cinci tineri, respectiv între S.M.C., de 31 de ani, G.G., de 28 de ani şi F.P.I., de 21 de ani, de o parte şi A.G., de 35 de ani şi S.V., de 37 de ani, de cealaltă parte, în apropierea restaurantului în cauză, într-o altă parcare, aceştia agresându-se fizic.
În jurul orei 05.30, S.M.C., ar fi revenit la locul faptei şi l-ar fi ameninţat cu un cuţit tip briceag pe A.B., acesta din urmă refugiindu-se în incinta restaurantului.
Poliţiştii au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de toţi cei cinci tineri, iar faţă de S.M.C. au luat şi măsura reţinerii pentru 24 de ore.
Poliţiştii vâlceni continuă cercetările în cauză sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, pentru comiterea infracţiunilor de ameninţare, încăierare şi tulburarea ordinii şi liniştii publice şi pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care au fost săvârşite faptele.