Nu puţini au fost cei care s-au plâns în ultimele luni că nu li s-au înregistrat plângerile la Postul de Poliţie Frânceşti, după ce gospodăriile lor au fost prădate de hoţi. Chiar ziarul nostru a atras atenţia asupra acestui lucru, după ce am primit mai multe informaţii conform cărora în această localitate s-ar fi format o grupare de hoţi, iar bunurile ar fi vândute la licitaţie în curtea unui cetăţean. Sperăm că aceste atenţionări au ajuns la urechile şefilor IPJ Vâlcea şi cazul de furt pe care îl prezentăm acum să nu fie un caz singular.
Aşadar, conform IPJ Vâlcea, „la data de 23 februarie a.c., poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Frânceşti au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de doi bărbaţi, ambii din comuna Frânceşti, pentru comiterea infracţiunii de furt.
Din investigaţii rezultă faptul că, în perioada 20 – 22 februarie 2017, B.A.V. şi B.C., ambii din comuna Frânceşti, ar fi pătruns în interiorul unei locuinţe aflată în construcţie, din comuna Frânceşti, sat Frânceşti, de unde ar fi sustras un boiler de încălzire a apei, pe lemne, cu o capacitate de 100 de litri.
În urma cercetărilor efectuate, a exploatării cu operativitate a informaţiilor obţinute şi a probatoriului administrat în cauză, poliţiştii au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de cei doi bărbaţi, din comuna Frânceşti, urmând ca aceştia să fie prezentaţi procurorului de caz pentru luarea măsurilor legale.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, sub supravegherea procurorului de caz”.