Neatenția la volan ar fi cauza producerii unui accident rutier pe DN 7 – Valea Oltului. Șoferul este un tânăr de 19 ani, care, potrivit unor surse, s-ar fi lăsat distras în timp ce conducerea un autoturism pe raza localității Proieni. La kilometrul 211+ 400 m, ar fi pierdut controlul volanului și s-ar fi izbit cu mașina de un cap de pod.
“În urma impactului a rezultat rănirea conducătorului auto, cât și a pasagerei dreapta spate, în vârstă de 48 de ani, ambii din județul Ilfov, care au fost transportați la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii evenimentului rutier” – informează IPJ Vâlcea.