25 iulie 2023

NEWS ALERT. Angajat al Spitalului Județean Vâlcea, prins în flagrant când lua șpagă

UPDATE: Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, “în perioada iunie 2023 — 24 iulie 2023, inculpatul a pretins de la o denunţătoare suma de 1500 euro, în schimbul traficării influenţei pe care a susţinut că ar avea-o asupra unor cadre medicale, pentru a obţine documente medicale respectiv pentru a-i facilita şi obţine pensionarea pe caz de boală/invaliditate pentru tatălui denunţătoarei, sumă pe care a şi primit-o, în două tranşe, prima în valoare de 1000 euro la începutul lunii iunie 2023 şi a doua, în valoare de 500 euro, în data de 24.07.2023 când a fost constatată infracţiunea flagrantă”.

Un angajat al Serviciului Administrativ din cadrul Spitalului Județean de Urgență (SJU) Vâlcea a fost prins în flagrant seara trecută de ofițerii DGA. Omul ar fi fost filat o perioadă, iar aseară a fost depistat chiar când primea mită. Trebuie menționat că acțiunea de flagrant NU s-a realizat la spital, omul fiind în afara orelor de serviciu.

Constantin C., potrivit unor surse, este cunoscut prin spital ca omul care face transferul de documente printre secții, mai pe scurt un curier intern al spitalului. Prin mâna lui nu treceau niciodată documente referitoare sau referate pentru dosarele de pensionare, dar toate acestea nu l-au împiedicat să facă promisiuni deșarte și să ceară mită pentru lucruri ce nu-i stăteau în putință.

Procurorii vâlceni și ofițerii DGA Vâlcea au propus instanței de judecată arestarea lui preventivă pentru 30 de zile.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like