1 august 2023

Primarul Vasilache a semnat contractul pentru modernizarea unor străzi importante din Olănești

În ultima zi a lunii iulie 2023, primarul orașul Băile Olănești, Sorin Vasilache, a semnat la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, contractul de finanțare în cadrul Programului national de investiții “Anghel Saligny” pentru obiectivul de investiții “Modernizare pod si străzi de interes local în orașul Băile Olănesti, județul Vâlcea”. Acest obiectic de investiții vizează modernizarea a 4 kilometri de drum pe străzile Glodeanu, Mihai Eminescu și Comanca, precum și modernizarea podului peste pârâul Olănești din strada Comanca, punct “Stroe”. Modernizată va fi și porțiunea de drum de la Izvorul 24 până la intersecția cu drumul județean 656, unde se vor executa lucrări de asfaltare, betonare, rigole pentru preluarea apelor pluviale, podețe și tot ceea ce presupune asigurarea unei zone pe care locuitorii și turiștii să circule în siguranță.

Valoarea totală a investiției este de 15.056.877,86 lei. Contractul de finanțare este valabil până la 31.12.2026, termen în care se va realiza finalizarea obiectivului de investiții, inclusiv punerea în funcțiune a acestuia.

Trebuie să reamintim că, alte trei proiecte importante sunt implementate de administrația condusă de primarul Sorin Vasilache. Este vorba despre creșterea eficienței energetice la Liceului Tehnologic „Justinian Marina”, la Căminul Cultural din Olănești Sat și la Școala și Grădinița ”Dumitru Bădescu” din Olănești sat.


Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like