Finanțat prin Programul Național de Investiții (PNI) ”Anghel Saligny”, proiectul privind înființarea rețelei de canalizare în satele Racovița și Linia, din comuna Budești, se va implementa în scurt timp. Primarul Ion Vlădulescu a semnat contractul ieri, 7 august 2023, în cadrul unui eveniment la care a participat și ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Adrian Ioan Veştea. Astfel, pentru Comuna Budești – Județul Vâlcea au fost alocate peste 13,4 milioane de lei în vederea înființării rețelei de canalizare în satele Racovița și Linia.
“Este o investiție extrem de importantă, o investiție foarte necesară pentru locuitorii din aceste două sate, dar și pentru zona industrială” – este de părere primarul Ion Vlădulescu.