Proiectul „Investim în viitor și educație la Bujoreni”, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), va fi implementat în scurt timp în unitățile de învățământ din comuna Bujoreni. Primarul Gheorghe GÎNGU a semnat, zilele trecute, contractul de finanțare, urmând a se organiza licitația conform legislației în vigoare. Investiția se ridică la suma de peste 845.000 de lei și presupune: asigurarea echipamentelor şi a resurselor tehnologice digitale pentru unităţile de învăţământ și asigurarea dotărilor pentru sălile de clasă şi laboratoarele/atelierele şcolare.
Astfel, vor fi achiziționate table interactive, sisteme de tip desktop cu monitor, sisteme all-in-one sau laptop-uri, sistem de sunet, multifuncționale, camere pentru videoconferință, routere wi-fi, echipamentele necesare pentru laboratoare multidisciplinare, mobilier și echipamente digitale pentru cabinete școlare, precum și pentru cabinete de asistență psihopedagogică, dar și materiale sportive pentru săli de sport.
„Școala din Bujoreni are viitor, iar eu m-am încăpățânat să demonstrez acest lucru. De când am preluat frâiele administrației publice locale din Bujoreni am lucrat, alături de colegii mei din primărie, la o serie de proiecte pentru unitățile de învățământ din comuna noastră. Am atras numeroase fonduri europene sau guvernamentale și pot spune că avem școli smart la Bujoreni. De fapt, acesta a fost și este în continuare scopul meu: acela de a dezvolta și îmbunătății calitatea învățământului din comuna noastră. Vreau ca școlile noastre să arate ca cele din occident, iar sistemul de predare să fie unul smart. Copiii pot fi atrași spre procesul de învățare folosind echipamente digitale, pregătindu-i astfel să fie viitorii cetățeni inteligenți ai comunității. Proiectul pe care l-am semnat acum vine în ajutorul elevilor și al cadrelor didacticeîn acest sens. Chiar dacă nu am semnat contractul în fata camerelor de televiziune, echipa de proiecte europene a Primăriei Bujoreni este de lăudat deoarece colegii mei aumuncit enorm, iar rezultatele se văd în continuare. La final, aș dori să mai anunț că, până la începerea anului școlar, vom finaliza un alt proiect important pentru Școala Gimnazială Gura Văii. Este vorba despre montarea unui sistem de supraveghere video și de control acces, iar anul viitor acolo vom avea o sală de sport modernă. Deci, se poate!” – primarul comunei Bujoreni, Gheorghe GÎNGU.