Florinel Constantinescu, primarul liberal al orașului Călimănești, dă vestea cea mare și îndelung așteptată pentru turismul vâlcean. A semnat contractul de finanțare pe un proiect ce prevede forarea a două sonde, una la Seaca, alta la Căciulata, pentru apă geotermală. Tot în proiect intră și construirea mai multor puncte termice de preparare a apei geotermale cu care mai multe cartiere din Călimănești se vor încălzi. La acest beneficiu constistent se adaugă și realizarea unei noi micro – stațiuni la Seaca, în sudul Călimăneștiului. Pentru acest cartier Florinel Constantinescu are planuri uriașe pe aproximativ 50 de hectare. După semnarea acestui proiect, orice încercare a opoziției de la Călimănești de a ataca actuala administrație nu va fi decât un zgomot supărător de fond ce se va stinge în investiții de milioane de euro. În maxim doi ani, cele două noi sonde de apă geotermală de la Călimănești vor funcționa și vor face ca stațiunea să fie competitivă nu doar în topurile naționale, ci și în cele europene.
,,Avem licență de explorare a apei geotermale valabilă trei ani. Suntem în anul doi și o vom putea prelungi pentru că ne-am încadrat în termen. În mod concret, am se semnat un contract cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, pe POIM. Prin acest contract vom fi finanțați pentru aducțiune, transport și preparare a apei geotermale. Vom fora două sonde, una în Căciulata și una în Seaca. Vom construi puncte termice unde se transformă apa, obținem temperaturile necesare pentru încălzirea spațiilor de locuit și comerciale. Una din sonde va fi la Seaca, la 500 – 700 de metri de Centrul Expozițional, vom construi acolo și un punct termic, dar vom crea posibilitatea de transport și distribuție a apei. Cealaltă, la Căciulata, o vom amplasa la 520 de metri de sonda de la Restaurantul Intim, mai înspre sud, acolo unde deja avem terenul achiziționat. Pe cele 50 de hectare pe care Primăria Călimănești le are la Seaca va exista o zonă de relaxare, o zonă de folosire a apei reziduale geotermale pentru piscine, ștranduri, tobogane, pe principiul unui complex termal. Ne gândim deja la un aqua parc pentru Seaca. Zona de la Căciulata este în plină dezvoltare, se construiesc multe unități turistice care au nevoie, dar vom aduce apa și în zona Casei de Cultură, acolo unde deja există un punct termic și de unde se alimentează la ora actuală cu agent termic spațiile colective din oraș. Mă refer la blocuri, la hotelurile din zonă, la clinică etc. Vrem să avem sursa noastră, a orașului, de încălzire a spațiilor care acum se încălzesc cu apă cumpărată de la o societate. Blocurile din Călimănești și restul zonei turistice vor primi agent termic de la primărie după implementarea acestui proiect care costă aproximativ 15 milioane de euro. Banii sunt europeni, proveniți prin POIM de la minister. TVA – ul va fi suportat din buget național, de guvernul României, iar primăriei îi revin cei 2% din totalul sumei eligibile. Suntem în faza de proiectare și execuție, iar conform celui mai pesimist calendar, lucrările vor începe în primul trimestru al anului viitor. Iar din acel moment, într-un an și jumătate, lucrările vor fi finalizate” – a precizat edilul – șef de la Călimănești.
În prezent, există trei sonde de apă geotermală la Călimănești (lângă proiectul Mirajul Oltului, în zona Căciulata și la Cozia), ce deservesc doar 21 de blocuri, 60 de societăți comerciale și 68 de case și vile. Sondele sunt ale SC Geotherm, ce a preluat activele defunctei Foradex. Odată cu realizarea celor două sonde despre care a explicat în amănunt primarul, consumatorii vor semna contracte direct cu Primăria Călimănești.