În municipiul Drăgășani se investește serios în sistemul sanitar. Administrația publică locală implementează proiecte mari cu fonduri europene la Spitalul Municipal “Costache Nicolescu”, însă folosește și fonduri de la bugetul local pentru renovarea unor secții vitale. De asemenea, se achiziționează aparatură medicală modernă, astfel încât pacienții să beneficieze de cele mai bune condiții în spitalul din Drăgășani.
Recent, edilul municipiului Drăgăşani, Cristian Nedelcu, a găsit soluțiu și pentru achiziţionarea a două ascensoare moderne necesare unităţii sanitare. Costul acestora este estimat la 100 de mii de euro. Perioada de livrare şi montaj va dura câteva luni, aparatura fiind complexă şi necesitând personal calificat pentru transport şi montare.
Primăria Drăgăşani a demarat, la începutul lunii septembrie, procedurile de achiziţii pentru proiectarea, execuţia lucrărilor şi furnizarea echipamentelor prevăzute în proiectul “Creştereea siguranţei pacienţilor în Spitalul Municipal Drăgăşani”. Investiţia va depăşi 2 milioane de euro.