11 noiembrie 2023

Bărbați din Măgurele reținuți la Vâlcea. Au jefuit o locuință de bijuterii și bani

La data de 11 noiembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Bălcești au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a 2 persoane, din orașul Măgurele, județul Ilfov, bănuiți de comiterea infracțiunii de furt calificat.

În fapt, în data de 11 iulie a.c., polițiștii au fost sesizați că, persoane necunoscute ar fi pătruns într-o locuință situată în localitatea Ghioroiu, de unde ar fi sustras mai multe bijuterii și bani, cauzând un prejudiciu de aproximativ 20.000 de lei.

În urma investigațiilor efectuate de polițiști, cei în cauză au fost identificați, iar la data de 11 noiembrie a.c au fost desfășurate 3 percheziții domiciliare în județul Ilfov, de unde au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, mai multe bunuri.

La data de 11 noiembrie a.c., 2 bărbați de 36 și 48 de ani, au fost reținuți pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, iar mâine, aceștia vor fi prezentați instanței în vederea dispunerii unei măsuri legale.

Polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bălcești, în vederea documentării întregii activități infracționale a bărbaților.

Activitățile au beneficiat de sprijinul polițiștilor de la Postul de Poliție Ghioroiu și Secției nr. 11 Zătreni, luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Ilfov și polițiștilor din cadrul Poliției orașului Măgurele.

You May Also Like