Incident șocant la Școala “Tudor Vladimirescu” din municipiul Drăgășani. O învățătoare este cercetată disciplinar după ce i-a refuzat unui elev în vârstă de 6 ani accesul la toaletă. Într-un final, micuțul a făcut pe el, fiind batjocorit de colegii săi.
Trauma prin care a trecut copilul a fost povestită pe larg într-o postare pe rețeaua de socializare Facebook. El este elev la clasa pregătitoare și face parte din sistemul “Step by step”, o metodă alternativă de educație. Prin implementarea acestui sistem, elevii sunt încurajaţi să facă alegeri, să îşi exprime ideile în mod creativ, să se ajute reciproc, să gândească liber etc. Dar, de unde?! Cadrul didactic care ar fi trebuit să ajute copiii să-și dezvolte abilitățile nu a făcut decât să îi traumatizeze. Cel puțin în cazul elevului care, așa cum spuneam, după ce “s-a scăpat” pe el, a fost supus la bullying de colegii săi, în timp ce educatoarea privea nepăsătoare. Nu s-a sinchisit nici măcar să anunțe părinții, ci și-a continuat activitatea nestingherită, fără a manifesta pic de compasiune sau empatie.
“Cadru didactic sau doar dictator din Drăgășani? Cum este posibil ca în zilele noastre, o doamnă învățătoare, un exemplu moral și de bune practici pentru elevii săi, o persoană căreia se presupune că îi place această meserie, căci altfel nu o alegea, să dea dovada de indiferență și cruzime? Vorbind astăzi (vineri, 24 noiembrie 2023 – n.r.) cu o mămică, mi-a ajuns la urechi că doamna învățătoare în cauză, Camelia Nica, pe numele dumneaei, nu a dat voie unui elev să meargă la toaletă în timpul orelor. Băiețelul nu s-a mai putut ține și a făcut treaba mare pe el. Și ce credeți? A fost tratat cu nepăsare și indiferență de către doamna învățătoare pe tot parcursul orei, timp în care a fost batjocorit și făcut de râs de către colegii săi. Trăim în vremuri în care majoritatea dintre noi stăm cu telefoanele lipite de mâini, dar un telefon către părinții copilului nu s-a putut da? Motivația, simpla! Nu s-a vrut! Rușine, doamnă învățătoare! Faceți de râs meseria pe care v-ați ales-o și colegii dumneavoastră care dau tot ce e mai bun pentru viitorul copiiilor noștri!” – spune Nicolae Grigorie în postarea sa.
Învățătoarea, băgată în comisia de disciplină
Evident că întregul scandal a izbucnit la nivelul Școlii Gimnaziale “Tudor Vladimirescu” din Drăgășani, iar conducerea a luat imediat măsuri, declanșând o cercetare disciplinară. Învățătoarea Camelia Nica a fost suspendată din funcție până la finalizarea anchetei, iar dacă se dovedește că acuzațiile au suport în realitate riscă o sancțiune (ceea ce ar putea presupune și reducerea din salariu cu până la 15% timp de 6 luni) sau chiar desfacerea contractului de muncă. Comisia de disciplină a informat-o deja pe Camelia Nică de faptul că trebuie să dea cu subsemnatul, iar zilele viitoare cu certitudine va fi chemată în fața comisiei.
“Din păcate, incidentul este real! Am aflat cu stupoare detaliile atât din postarea de pe Facebook, cât și de la conducerea unității de învățământ care m-a informat cu privire la cele întâmplate. Inspectoratul Școlar nu poate interveni în astfel de probleme, conducerea școlii fiind cea care trebuie să ia măsuri. Voi urmări cu atenție cum se desfășoară cercetarea și ce finalitate are! Îmi doresc din suflet ca astfel de incidente să nu mai aibă loc, iar cadrele didactice să fie empatice cu elevii lor” – ne-a declarat inspectorul general școlar al Inspectoratului Școlar Județean Vâlcea, Mihaela Andreianu.
Foto ilustrativ