Proiectul vizează dotarea cu echipamente informatice și/sau mobilier a Bibliotecii Județene Antim Ivireanul din Râmnicu Vâlcea și a altor 34 de biblioteci din județ, reprezentate de UAT-urile care le administrează. Durată estimată de implementare a proiectului este de 36 luni.
“Am semnat contractul de finanțare pentru proiectul <Bibliotecile vâlcene, noi hub-uri de dezvoltare a competențelor digitale>, o investiție în valoare de 6.061.273 lei pe care o facem în cultura vâlceană.
Proiectul cuprinde dotarea cu echipamente informatice a 34 de biblioteci din județul Vâlcea. Patru biblioteci (Biblioteca Județeană Antim Ivireanul, bibliotecile comunale din Dăești, Bunești și Gușoeni) vor beneficia de lucrări de renovare și dotare cu echipamente informatice și tehnice, iar celelalte 30 vor fi dotate cu echipamente informatice performante. Prin proiect, 2.500 de cetățeni din comunitățile respective vor beneficia de formare pentru dezvoltarea competențelor digitale de bază, în bibliotecile transformate în hub-uri digitale.
Îi mulțumesc domnului ministru al Digitalizării, Bogdan Gruia-Ivan, pentru disponibilitatea de a semna acest contract în sistem de videoconferință. De asemenea, le mulțumesc domnilor primari, partenerii noștri în acest proiect, pentru implicarea și operativitatea de care au dat dovadă, pentru ca noi să semnăm astăzi acest contract de finanțare” – precizează președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu.