Parcul auto al Primăriei Mihăești a fost dotat cu încă un utilaj. Este cel de-al treilea achiziționat de administrația publică locală cu fonduri nerambursabile, lunile trecute ajungând la Mihăești un buldoexcavator și un tractor. De data aceasta, primarul Constantin Bărzăgeanu anunță că parcul auto a fost completat cu un multihog, care oferă o gamă completă de utilaje multifuncționale. Edilul șef spune că utilajele vor fi folosite pentru situații de urgență, pentru lucrări publice, dar și pentru cetățenii care au de lucru, de turnat o temelie, un gard etc.
“Dacă ești cuminte și harnic tot anul…. vine moșul! Astăzi am avut plăcuta surpriză de a ne fi livrat utilajul Multihog achiziționat cu finanțare prin fonduri nerambursabile POPAM. Acesta este al treilea utilaj, alături de un tractor și un buldoexcavator achiziționate tot prin fonduri nerambursabile în acest an. Mulțumesc tuturor salariaților pentru implicare!” – a transmis primarul comunei Mihăești, Constantin Bărzăgeanu.