12 ianuarie 2024

Deputatul Neață clarifică o ,,ceață” legislativă. TVA – ul nu crește retroactiv la imobiliare

Cel mai prolific parlamentar vâlcean, din punct de vedere al activității parlamentare, pesedistul Eugen Neață, a făcut ample precizări într-o problemă care a alarmată un segment social. Mulți tineri din Vâlcea și nu numai s-au impacientat din cauza unei legislații cu doze mari de ambiguitate. TVA – ul se va ridica de la 5% la 9% doar pentru contractele făcute începând cu 1 ianuarie 2024, sau mărirea se aplică și contractelor efectuate în 2023? Eugen Neață a postat un text pe Facebook prin care lămurește situația. Îl redăm și noi integral în ideea că panica nu trebuie să-i cuprindă pe cei cu contracte semnate în 2023. Iată de ce!

Mai mulți oameni tineri din județul Vâlcea mi-au comunicat îngrijorarea lor în legătură cu o modificare legislativă care intră în vigoare în prima zi a anului următor. Este vorba despre taxa pe valoare adăugată aplicată prețului pentru locuințe. Pe scurt, această taxă va crește de la 5% la 9% de la 1 ianuarie 2024, dar nu și pentru contractele încheiate în anul 2023, conform noilor condiții din Legea 296/2023. 

Nu este însă atât de clar în textul legii dacă taxa va rămâne 5% și pentru contractele încheiate în anii anteriori anului 2023, adică în 2022, 2021, 2020 și așa mai departe. 

Oamenii care mi-au cerut să ajut la clarificarea prevederii legale au insistat pe formularea „dacă au încheiat în perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2023 acte juridice între vii, care au ca obiect plata în avans pentru achiziționarea unei astfel de locuințe” care apare în textul legii și care poate genera câteva confuzii. 

Prima, așa cum am spus, se referă la contractele încheiate înainte de 2023. A doua, la tipul plății realizate în avans pentru locuința contractată: plată integrală sau plată parțială? Apoi, plată parțială, dar la ce nivel din suma prevăzută în contract? 

Sunt posibile mai multe interpretări referitoare la aceste nuanțe, toate lăsata la latitudinea celor care urmează să aplice prevederile legii. Pe scurt, oamenii sunt interesați dacă se menține taxa pe valoare adăugata de 5 % și după 1 ianuarie 2023 la toate contractele de cumpărare a locuințelor încheiate înainte de 2024 și dacă plata parțială a contractelor la care se referă legea contează la menținerea taxei de 5%, indiferent de nivelul plății parțiale realizate de beneficiar. 

Am adresat o întrebare Ministerului finanțelor pe acest subiect, în încercarea de a găsi mai multă claritate și de a transmite public răspunsul către cei interesați. Beneficiarii contractelor în discuție sunt deopotrivă tinerii, cei mai activi pe piața achizițiilor de locuințe, dar și dezvoltatorii imobiliari, cei mai interesați de poziția concurențială pe care o ocupă pe piața lor. Adaug mesajului meu textul interpelării, așa cum a fost el depus în Parlamentul României. 

Am avut apoi prilejul să schimb câteva vorbe despre acest demers chiar cu ministrul finanțelor Marcel Boloș, care a confirmat justețea interpelării mele și la care, a spus domnia sa, va sosi un răspuns oficial foarte curând. 

Este în interesul nostru, al tuturor, ca modificările legislative să ajungă la cetățeni și la instituțiile care urmează să le aplice cât mai repede cu putință. Prin efectul pe care îl poate avea asupra prețurilor din piața locuințelor, interpelarea mea face parte din categoria acestor priorități.

Crisu Popescu

Crisu Popescu poate fi contactat pe adresa de e-mail cry_crishu@yahoo.it

You May Also Like