Deputatul PSD Vâlcea Daniela Oteșanu anunță, asemenea partidului pe care îl reprezintă, că pensiile românilor vor avea două creșteri în anul care tocmai a început. Se anunță o creștere importantă odată cu 1 ianuarie, a doua fiind urmare a recalculării. De asemenea, Oteșanu susține că potrivit unor date pe care le deține, nu vor exista creșteri semnificative de impozite.
„Legea majorării pensiilor este sustenabilă. Impactul bugetar suplimentar este de 0,6%. Se lucrează la Legea bugetului în acest moment, iar în anul 2024 vor fi două majorări ale pensiilor românilor: una de la 1 ianuarie, cealaltă ca urmare a recalculării. Este un angajament al Guvernului României care, în bugetul pentru anul 2024, prevede sursele pentru finanţarea noii legi a pensiilor şi care va genera creşterea pensiilor pentru toţi românii”, potrivit Danielei Oteşanu.