Un tânăr din comuna Olanu, judeţul Vâlcea, a ajuns după gratii, el fiind acuzat de fraude bancare. A.I. – 23 de ani, ar fi comis infracţiunile pe teritoriul Austriei şi, ca atare, autorităţile austriece au emis pe numele lui un mandat european de arestare.
Astfel, în data de 10 martie 2017, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale l-au depistat pe tânărul vâlcean, aducându-i la cunoştinţă că este urmărită internaţional pentru săvârşirea mai multor infracţiuni de fraudă bancară comise în perioada 24.10 – 17.11.2016, în Austria, producând un prejudiciu de 75.135 euro.
A.I. a fost arestat preventiv pentru 30 de zile şi încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş.
Acesta urmează să fie prezentat magistraţilor Curţii de Apel Piteşti, pentru demararea procedurilor legale, în vederea predării către autorităţile austriece.