În data de 16 februarie 2024, în jurul orei 18.40, polițiștii din cadrul Formațiunii Rutiere Drăgășani au depistat o tânără în vârstă de 24 de ani, domiciliată în comuna Orlești, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Național 64, pe raza satului Călina, comuna Prundeni. În urma verificării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.
„Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, tânăra depistată fiind condusă la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive”, a anunțat IPJ Vâlcea.