Delegația Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România, condusă de dl. Florin Jianu, Președintele CNIPMMR, s-a întâlnit în data de 27 februarie 2024, la sediul Camerei Deputaților, cu o delegație condusă de dl. Alfred Simonis, Președintele interimar al Camerei Deputaților, din care au făcut parte dl. Lucian Romașcanu, liderul grupului parlamentar al Partidului Social Democrat din Senat, dl. Ciprian Șerban liderul de grup al Partidului Social Democrat din Camera Deputaților, și dl. Ștefan Mușoiu, Președintele Comisiei pentru afaceri europene din Camera Deputaților.
Întâlnirea a avut rolul de a aduce în atenția Parlamentului problemele pe care le întâmpină antreprenorii, și în special microîntreprinderile, în relația cu diferite instituții publice, oferind în același timp soluții care să vină în rezolvarea acestora.
Au fost dezbătute problemele multiplelor plăți către numeroasele organisme de gestionare a drepturilor de autor, propunându-se necesitatea introducerii unei singure taxe pe care un singur organism să le distribuie ulterior, introducerea deductibilității indemnizației de hrană de către angajatori pentru salariații din domeniul transportului, decontarea RCA-ului să fie realizată doar în service-urile autorizate, tranzitarea frontierei cu Ucraina de către conducătorii români care efectuează transport de persoane în condiții de reciprocitate cu cei ucrainieni, în sensul acordării dreptului de a avea intrări nelimitate pe teritoriul Ucrainei, la fel ca trasportatorii ucrainieni care au un număr nelimitat de intrări pe teritoriul României.
De asemenea, au fost dezbătute problemele decontării concediilor medicale către angajatori și modificarea legislației privind Organizațiile de Management al Destinației (OMD) prin introducerea obligației pentru autoritățile publice locale de a înființa aceste organizații, rezolvarea situației microîntreprinderilor care trec automat la impozitul pe profit în cazul suspendării CIM din cauze neimputabile angajatorului, deducerea cheltuielilor pentru organizarea şi desfăşurarea învăţământului dual din cota de sponsorizare aferentă impozitului pe profit și eliminarea penalităților pentru nedecontarea în termen a contribuțiilor aferente salariilor plătite din fonduri europene, actualizarea tarifelor percepute de societățile de servicii de arhivare pentru adeverințele solicitate pentru stabilirea dreptului la pensie.
Cele două părți au hotărât că vor fi create grupuri de lucru comune pentru fiecare domeniu în parte și vor colabora pentru soluționarea problemelor pe care le întâmpină mediul de afaceri în această perioadă și pentru rezolvarea oricărui aspect din inițiativele legislative care afectează activitatea antreprenorilor, în special ale IMM-urilor.
Foto – O parte din conducerea CNIPMMR, la Vâlcea