14 martie 2017

TRIBUNALUL VÂLCEA a DECIS: Patru hackeri rămân în arest preventiv. Ei au înşelat peste 1000 de persoane

Magistraţii Tribunalului Vâlcea au decis să-i menţină în arest preventiv pe patru dintre hackerii care sunt acuzati ca au constituit un grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunilor de fraudă informatică, fals informatic şi spălare de bani. Este vorba despre gruparea care, în cursul anului 2015, a acţionat pe raza judeţelor Vâlcea, Cluj, Buzău, Bihor, Hunedoara, Dâmboviţa, Botoşani, Neamţ, Dolj, dar şi în municipiul Bucureşti şi care a înşelat peste 1000 de persoane din România, Germania, Cehia, Italia, Franţa etc., cauzându-le un prejudiciu de peste 4,5 milioane euro. În dosar sunt cercetaţi 74 de suspecţi.

Aşadar, Ilie Daniel Rusu, Marian Dorin Vînătoru, Cristian Gheorghe Marinescu şi Alin Nicolae Muscalu se află în arest preventiv încă din noiembrie 2016, iar luni, 13 martie 2017, judecătorii Tribunalului Vâlcea au decis să-i mai menţină după gratii încă 30 de zile.  „Admite propunerea. Dispune prelungirea cu 30 de zile a arestului preventiv fata de inc. R.I.D.,V.M.D.,M.Gh.C., M.A.N.” – se arată în minuta instanţei vâlcene.

CITIŢI ŞI, pe acelaşi subiect:

VIDEO – PERCHEZIȚII în VÂLCEA. Hackerii „vizitați” de mascați și de procurorii DIICOT

VEZI cine sunt HACKERII arestați în urma PERCHEZIȚIILOR din VÂLCEA și alte județe…

 

 

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like

One thought on “TRIBUNALUL VÂLCEA a DECIS: Patru hackeri rămân în arest preventiv. Ei au înşelat peste 1000 de persoane

  1. Cunoaste cineva detaliat acest proces ? nu cred ca au inselat pe nimeni din Romania pentru ca nu aveau ce sa fure de pe bietii oameni , poate dincolo au furat , dar aici in tara deloc !

Comments are closed.