Consiliul Municipal al Râmnicului a devenit o maşină de vot foarte eficientă, pe care primarul Mircia Gutău se poate baza în orice moment şi pentru absolut orice. Dovadă a acestui fapt a fost că la şedinţa convocată „de îndată” de edilul Râmnicului, majoritatea aleşilor locali au votat fără discuţii nu mai puţin de 38 de puncte aflate pe ordinea de zi (unul fiind suplimentat chiar înainte de începerea şedinţei), în mai puţin de o oră, cu toate că proiectele nu au fost discutate nici măcar în comisiile de specialitate. Dar ce mai contează acest lucru, nu-i aşa? Aleşii au ridicat mânuţele exact ca nişte copii cuminţi!
Singurul consilier municipal care a încercat să discute pe marginea acestor proiecte şi să se informeze înainte de a vota a fost Remus Grigorescu (ALDE), care s-a arătat interesat de proiectul privind construirea Grădiniţei cu program prelungit Ostroveni. Ei bine, ca o paranteză, trebuie să menţionăm că această investiţie ar urma să se realizeze pe un teren destul de controversat, fiind vorba de cel despre care s-a tot discutat şi care ar face obiectul unei anchete penale la DNA Piteşti. Mai exact, este un teren retrocedat unei bătrâne, pe care ea l-a vândut unui prieten de-al primarului, ulterior şi acesta vânzându-l unui om de afaceri, pentru ca, în cele din urmă, terenul să fie răscumpărat de Primăria Râmnicu Vâlcea la un preţ de zeci de ori mai mare decât evaluarea iniţială. Evident că, încă de la început, Primăria putea invoca utilitatea publică şi avea posibilitatea de a-i despăgubi pe moştenitori, la o sumă mult mai mică.
În fine, revenind la şedinţa Consiliului Municipal, aşa cum spuneam, în afară de Remus Grigorescu, niciun alt consilier local nu a cerut explicaţii cu privire la cele 38 de puncte de pe ordinea de zi, fiind vorba totuşi de proiecte interesante ale municipiului Râmnicu Vâlcea şi de fonduri importante ce vor fi alocate din bugetul local. Ajungem astfel la concluzia că primarul Mircia Gutău şi-a format maşina de vot ideală, pe care şi-a dorit-o de la început.