Întâmplare pe cât de haioasă pe atât de serioasă în Râmnicu Vâlcea, acolo unde un hoţ a fost alergat pe stradă şi de cetăţeni, dar şi de oamenii legii. S-a întâmplat marţi, 14 martie 2017 în jurul orelor 18:00, când un jandarm aflat în timpul liber a observat pe str. Ionel Geanta, din cartierul Nord, un tânăr ce fugea urmărit fiind de un barbat. Bărbatul striga disperat „prindeti hotul, prindeţi hoţul”, iar atunci jandarmul a intervenit şi l-a prins pe tânărul fugar. La solicitarea acestuia, în zonă a sosit şi un echipaj al Jandarmeriei Vâlcea care a stabilit ca tanarul M.I. de 15 ani din localitatea Bujoreni a sustras o tableta şi suma de 210 lei dintr-o dubă parcata pe str. Oituz apartinand numitului I. Bogdan.
Numitului M.I. i-au fost întocmite acte de constatare pentru comiterea infracţiunii de furt, faptă prevăzută şi sancţionată de art.228 Cod penal. Actele de constatare au fost înaintate lucrătorilor din cadrul Poliţiei Municipiului Rm. Valcea pentru continuarea cercetărilor.