La data de 20 martie 2024, în jurul orei 17.00, polițiștii rutieri din cadrul poliției municipiului Drăgășani au fost sesizați prin apel 112, cu privire la producerea unui eveniment rutier în localitatea Ionești, soldat cu rănirea unei persoane.
Din primele verificări efectuate, a reișit faptul că, un bărbat, de 55 de ani, din municipiul Craiova, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Național 64, la km 80+ 100 m, ar fi părăsit partea carosabilă, intrând într-un indicator rutier de la intrarea din localitate.
Astfel, în urma impactului persoana a fost rănită, fiind transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Cercetările sunt continuate de polițiști, în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor producerii evenimentului.