În perioada 3 aprilie (ora 08.00) – 4 aprilie (ora 08.00), pompierii din cadrul celor opt subunități de intervenție ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență „General Magheru” al judeţului Vâlcea au desfășurat 29 de misiuni. 18 dintre acestea au fost pentru acordarea măsurilor de prim ajutor și transportarea la unitățile sanitare a persoanelor cu afecțiuni medicale, cinci misiuni au fost pentru localizarea și lichidarea incendiilor (toate la vegetație uscată!), patru misiuni pentru protecția comunității și două misiuni pentru alte situații de urgență.
Echipajele operative au efectuat patru misiuni de recunoaștere în teren, în orașele Râmnicu Vâlcea (două misiuni) și Berbești, dar și în comuna Malaia.
„În perioada analizată, echipajele SMURD au intervenit în 18 cazuri pentru acordarea asistenței medicale de urgență, fiind asistate 19 persoane. Pompierii militari au fost solicitați să intervină la alte două situații de urgență, pentru căutarea unei persoane în râul Olt și asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor la accidente rutiere. Cele cinci incendii la vegetație uscată au afectat o suprafață de aproximativ zece hectare, în comunele Gușoeni, Amărăști, Prundeni, Oteșani și Glăvile”, a anunțat ISU Vâlcea în urmă cu puțin timp.