5 aprilie 2024

Primarul Gîngu și colegii din Primăria Bujoreni au câștigat un nou proiect cu fonduri europene

Așa cum v-am informat și în alte rânduri prin intermediul ziarului nostru, comuna Bujoreni este o localitate care, cel puțin în ultimii șase-șapte ani, a făcut pași concreți spre dezvoltare, modernizare, îmbunătățirea condițiilor de trai pentru cetățeni. Sub administrația lui Gheorghe Gîngu (dar și a colegilor din primărie, trebuie punctat și lucrul acesta!), localitatea situată la nord de Râmnicu Vâlcea a obținut proiect după proiect cu fonduri nerambursabile (indiferent că vorbim despre fonduri europene sau guvernamentale). Milioane de euro au fost investite în dezvoltarea comunei, iar rezultatele se văd. Este suficient ca o persoană obiectivă să compare modul în care arată acum localitatea limitrofă Râmnicului cu felul în care aceasta se prezenta în urmă cu… zece ani.

Iar prin proiectele pe care le-a inițiat și depus, primarul Gîngu este pregătit ca, în următorii ani, să atragă și mai multe fonduri. Este doar nevoie de continuitate pentru ca, Doamne-ferește, să nu se întâmple și la Bujoreni ceea ce s-a întâmplat, din păcate, prin unele localități din județul nostru, unde primari noi-instalați la cârma unor localități au trădat voturile cetățenilor și au lăsat de izbeliște proiectele inițiate de fostul edil.

Vă prezentăm astăzi informații despre un nou proiect cu fonduri europene care i-a fost aprobat Primăriei Bujoreni, informații pe care ni le-a oferit chiar primarul Gheorghe Gîngu.

„După muncă și răsplată! Așa sună un vechi proverb românesc, care, fără lipsă de modestie, se pliază perfect la noi, la Primăria Bujoreni. Un nou proiect cu fonduri europene se adaugă în lista numeroaselor obiective de investiții pentru care, împreună cu colegii mei cărora le sunt recunoscător pentru implicarea lor, am obținut finanțări europene sau guvernamentale. Încă șapte drumuri de interes local din comuna Bujoreni vor fi modernizate, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) anunțând că proiectul nostru a primit un punctaj excelent și a fost aprobat spre finanțare. Obiectivul de investiții «Modernizare drumuri de interes local în comuna Bujoreni, județul Vâlcea» a fost depus de noi încă de anul trecut, fiind vorba de străzi care nu au fost cuprinse în proiectul de anvergură finanțat prin PNI «Anghel Saligny», prin care se vor moderniza alți 18 de kilometri de drumuri din localitate. Cele șapte străzi cuprinse în acest ultim proiect finanțat prin AFIR sunt: Bogdănești (DC 164), strada Liliacului, strada Păducelului, strada Salcâmilor, strada Armoniei (tronson 1), strada Muzeului și strada Veseliei”, a explicat primarul Gheorghe Gîngu.

„Realizările noastre nu se vor opri aici pentru că ne dorim enorm să ducem comuna Bujoreni la un alt nivel. În scurt timp am credința că va începe și proiectul de introducere a gazelor naturale, iar apoi ne vom ocupa serios de întreaga infrastructură rutieră. Cu Dumnezeu înainte le vom face pe toate!”, a mai punctat edilul de la Bujoreni.

You May Also Like