Marţi, 21 martie 2017, angajaţii Gărzii de Mediu Vâlcea au declanşat un nou protest spontan, după cel din data de 14 martie. Astfel, activitatea va fi blocată timp de câteva ore, mai exact de la ora 10.00 până la ora 13.00, inspectorii de mediu solicitându-le guvernanţilor să le mărească salariile pe măsura muncii depuse.
„Reprezentanţii Guvernului nu au răspuns solicitărilor noastre de a purta un dialog care să soluţioneze problemele cu care se confruntă în desfăşurarea activităţii angajaţii din sistemul de mediu şi astfel, astăzi, 21 martie 2017, începând cu orele 10.00, colegii din întreaga ţară au decis să-şi manifeste spontan nemulţumirea prin pichetarea Ministerului Mediului şi a instituţiilor de mediu la nivel judeţean. Revendicările noastre sunt: condiţii de muncă şi alinirea salariilor angajaţilor Gărzii Naţionale de Mediu la nivelul salariilor colegilor din instituţiile cu atribuţii similare” – se arată într-un comunicat de presă.