3 mai 2024

În urmă cu puțin timp: ACCIDENT pe un drum comunal din județ

Pompierii vâlceni au intervenit, cu puțin timp în urmă (în jurul 10.50), pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere și de prim ajutor medical la un accident rutier produs pe raza orașului Brezoi, pe Drumul Comunal 174.

„S-au deplasat de urgență la locul evenimentului forțe din cadrul Stației de Pompieri Brezoi, cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD, precum și o ambulanță SAJ. În evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme și patru ocupanți. După evaluarea medicală, două persoane (un adult și un minor) au fost transportate la Centru de Primiri Urgențe al Spitalului Brezoi. Pompierii vâlceni au asigurat și măsuri de prevenire și stingere a incendiilor”, ne-au anunțat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență „General Magheru” al județului Vâlcea.

You May Also Like