Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea ne-au informat că au încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției, la data de 10 mai 2024, cu un inculpat care și-a recunoscut fapta de dare de mită. Fapta s-a petrecut la începutul acestui an, în comuna Lăcusteni, când inculpatul, prins băut la volan și cu viteză mare, a oferit o sumă de bani drept mită unui polițist. Pedeapsa pe care a primit-o pentru comiterea acestei fapte este de un an și patru luni de închisoare cu suspendarea executării pedepsei, sub supraveghere pe durata unui termen de doi ani (la care se adaugă interzicerea altor drepturi). Bărbatul în cauză are 63 de ani.
În acordul de recunoaștere a vinovăției, procurorii de la PT Vâlcea au reținut următoarele:
„În data de 13 ianuarie 2024, în timp ce inculpatul conducea un autoturism pe raza comunei Lăcusteni, sub influența băuturilor alcoolice și cu o viteză peste limita legal admisă în localitate, după ce a fost depistat în trafic, a oferit în mod repetat, inițial o sumă de bani, necuantificată, după care a insistat, oferind suma de 200 de euro unui lucrător de poliție din cadrul IPJ Vâlcea – Poliția Rurală Zătreni, pentru ca, în schimb, lucrătorul de poliție să nu îndeplinească un act care intra în atribuțiile sale de serviciu, respectiv pentru a nu-i întocmi proces verbal de constatare a contravenției și pentru a nu-i aplica măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pe o perioadă de 90 de zile, prin reținerea permisului de conducere, aferentă contravenției prevăzută de OUG 195/2002 republicată”, a anunțat Parchetul Vâlcea.
Dosarul a fost constituit ca urmare a denunțului formulat, la data de 15 ianuarie 2024, de către lucrătorul de poliție din cadrul IPJ Vâlcea – Poliția Rurală Zătreni, căruia inculpatul i-a promis și oferit suma de bani.
Mai multe detalii în foto-capturile de mai jos: