În data de 19 iunie 2024, polițiștii din cadrul Secției nr. 9 Poliție Rurală Pietrari au dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, domiciliat în Râmnicu Vâlcea, el fiind bănuit de săvârșirea infracțiunii de înșelăciune. Polițiștii ne-au informat că, din cercetările pe care le-au desfășurat, a reieșit că doi bărbați, de 25 și 32 de ani, ambii din municipiul Râmnicu Vâlcea, ar fi încheiat o înțelegere pentru a executa o lucrare la o locuință situată în comuna Stoenești pentru o sumă de bani. La finalul lucrării, bărbatul de 25 de ani ar fi pretins și primit o altă sumă de bani, mult mai mare față de cea pe care au cerut-o inițial.
„În baza probatoriului administrat în cauză, față de bărbatul de 25 de ani a fost dispusă măsura reținerii, pentru 24 de ore, el fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Horezu în vederea luării unei măsuri legale. Cercetările sunt continuate de către polițiști, pentru documentarea întregii activități infracționale a celor doi bărbați, în cadrul unui dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de înșelăciunea. Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de pocedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, ne-au informat reprezentanții IPJ Vâlcea.
Foto: Ilustrativ