Aproape de granița județului Vâlcea, un caz înduioșător s-a petrecut în municipiul Curtea de Argeș. Polițiștii din acest oraș desfășoară cercetări în urma sesizării referitoare la plecarea voluntară a numitului ION PĂTRUȚ, în vârstă de 97 de ani, din Curtea de Argeș, care a plecat de la domiciliul său, în cursul serii de vineri, 28 iunie 2024, în jurul orei 21.30 și nu a mai revenit.
„Semnalmente: 1,70 m înălțime, 50 de kg, ochi verzi, păr alb, poartă barbă albă. Vestimentație: cămașă maro în carouri, pantalon negru, cizme albastre, se deplasează folosindu-se de două bastoane. Persoanele care pot oferi informații despre cel în cauză sunt rugate să anunţe Serviciul Unic de Urgenţă 112 sau să ia legătura cu Poliția Municipiului Curtea de Argeș la telefon 0248.721.519”, ne-au informat polițiștii argeșeni în seara de sâmbătă, 29 iunie 2024.
Foto: IPJ Argeș