3 iulie 2024

FOTO-EMOȚIONANT: A avut puterea să treacă peste necazurile de anul trecut și acum a împlinit 101 ani!

Anul 2023 a fost unul foarte dificil pentru Elena DINESCU, ajunsă atunci în apropierea împlinirii unui secol de viață. La sfârșitul lunii ianuarie, nora ei, fosta judecătoare Adriana Dinescu-Mărăcinescu, a decedat la vârsta de 80 de ani (împliniți în septembrie 2022). Tot anul trecut, aproape de finalul lunii martie, fiul Elenei Dinescu, Nicolae Dinescu-Mărăcinescu, a decedat la vârsta de 79 de ani (urma să împlinească 80 în luna iulie 2023).

A fost un an foarte dificil pentru Elena Dinescu, ea personal venind să asiste în Cimitirul „Sfântul Ioan” din Râmnicu Vâlcea, cernită din cap până în picioare, dar demnă, la vârsta de aproape o sută de ani, la înmormântările, în timp scurt, ale celor doi oameni dragi ei: nora, respectiv fiul. Ne amintim, cu mult drag, cum Adriana Dinescu-Mărăcinescu vorbea despre soacra ei cu apelativul „mamaie”.

La cei 101 ani pe care i-a împlinit miercuri, 3 iulie 2024, Elena Dinescu a ținut neapărat să vină în persoană, însoțită de doi nepoți, la sediul Direcției de Asistență Socială din cadrul Primăriei Râmnicului pentru a fi sărbătorită, după tradiția locală, de către administrația publică. Cu această ocazie deosebită, Elena Dinescu a primit din partea Municipalității o Diplomă „Vârsta de Aur” și un premiu de 1000 lei, toți cei prezenți urându-i multă sănătate și exprimându-și speranța într-o revedere, în 2025, cu același prilej aniversar.

Elena Dinescu este cel de-al doilea râmnicean centenar sărbătorit de Primăria Râmnicului în cursul acestui an. În ultimii patru ani, 16 locuitori ai municipiului care au atins sau trecut de vârsta de un secol au primit semnele de respect ale administrației locale.

You May Also Like